Șoc în Ligue 1: PSG vrea să îi rezilieze contractul lui Sergio Ramos!
Mass media din Hexagon anunță că PSG vrea să îl dea afară pe veteranul Sergio Ramos, adus în această vară de la Real Madrid.
Fostul căpitan blanco nu a apucat încă să debuteze la vicecampioana Franței în acest sezon din cauza unei accidentări.
Sergio Ramos ar putea fi dat afară de cei de la PSG, după patru luni în care nu a jucat deloc
Veteranul iberic Sergio Ramos a sosit pe Parc des Princes liber de contract în această vară, dar ultima sa partidă oficială a fost cea de pe 5 mai 2021, înfrângerea 0-2 a lui Real Madrid cu Chelsea Londra, din manșa retur a semifinalelor UCL.
Conform Le Parisien, plecarea lui Sergio Ramos de la PSG, după mai puțin de jumătate de an, nu mai este un scenariu SF.
Cu toate acestea, însă, pentru ca fostul căpitan al naționalei Spaniei și al lui Real Madrid să plece din capitala Franței este necesar ca vicecampioana Ligue 1 să ajungă la un acord cu acesta.
Actualul contract al fundașului central cu PSG este valabil până în vara lui 2023, dar presa din Hexagon și fanii parizieni s-au săturat deja de lipsa din echipa lui Mauricio Pochettino a vedetei iberice și cei de la L’Equipe au realizat chiar un minivideoclip ironic, în care l-au prezentat pe Sergio Ramos sub forma unei fantome, care apare la antrenamentele de pe Parc des Princes și îi șochează pe membrii staffului parizian cu prezența sa inopinată.