Șoc la Zürich! Elveția Pierde în fața Luxemburgului

Naționala Luxemburgului, formată în majoritate din polițiști, bancheri sau profesori, alături de câțiva jucători care evoluează peste hotare, a obținut cel mai mare rezultat din istoria recentă a fotbalului luxemburghez.
Din 1972 (victorie cu 2-0 în fața Turciei) până miercuri seară, luxemburghezii disputaseră în preliminariile Mondialului 73 de partide, pierzând 71 dintre acestea și reușind să remizeze în două. „Ce rușine!” (Tages Anzeiger) sau „Nebunie” (Blick) au fost titlurile cronicilor din presa elvețiană. Până miercuri seară, elvețienii considerau meciul pierdut cu Azerbaidjan, 0-1, cea mai mare contraperformanță a fotbalului din „Țara Cantoanelor”, dar acum „istoria s-a rescris”, după cum au comentat ziariștii de la Blick. Omul considerat principal vinovat pentru acest rezultat este Ottmar Hitzfeld, tehnicianul adus cu atâta tam-tam pe banca naționalei în vară. „Nu plec de la națională! Mai sunt opt jocuri”, a declarat Hitzfeld, a cărui echipă a fost răpusă de golurile lui Strasser (foto) și Leweck.

Publicat: 12 09. 2008, 00:55
Actualizat: 12 09. 2008, 09:36