Șoc pentru Portugalia lui Cristiano Ronaldo, după ce una dintre vedetele lusitane va rata CM2022, din Qatar, din cauza unei accidentări!

Șoc pentru Portugalia lui Cristiano Ronaldo, după ce una dintre vedetele lusitane va rata CM2022, din Qatar, din cauza unei accidentări!

Atacantul lui Liverpool, Diogo Jota, va absenta de la CM2022 din Qatar pentru Portugalia, după ce a suferit o leziune la gamba piciorului.

Neamțul Jurgen Klopp este cel care a confirmat vestea teribilă.

Starul Diogo Jota va rata CM2022 din Qatar, după ce a fost scos pe targă la derby-ul dintre Liverpool și Manchester City, câștigat de „cormorani” cu 1-0

Goal.com a confirmat că vârful de 25 de ani va fi obligat să ia o pauză îndelungată, iar întoarcerea sa pe gazon va avea loc după finalul CM2022 din Qatar, programată pentru luna decembrie a acestui an.

Klopp a anunțat că Jota nu va fi forțat de împrejurări să se opereze, dar cu toate acestea absența sa de la antrenamente va fi una de durată.

Tehnicianul german a declarat despre accidentarea lui Jota:

„Primul diagnostic a fost clar și sunt niște vești foarte triste pentru noi. Este vorba despre luni de zile de absență. Nu vreau să dau o dată exactă. Va lipsi un timp îndelungat”.

Diogo Jota a adunat deja 34 de goluri marcate pentru Liverpool în 93 de partide jucate, însă problemele sale medicale nu reprezintă o noutate pe Anfield, unde internaționalul portughez a suferit deja accidentări la genunchi, gleznă și la tendoane.

 

Publicat: 20 10. 2022, 23:00