Portarul lui Liverpool, Alisson Becker, este din nou tătic, după ce soția lui a născut pentru a treia oară.
Goalkeeperul și-a întâmpinat nou-născutul, un băiețel sănătos, la câteva zile după ce a fost desemnat omul meciului în victoria cu Southampton.
Cei doi soți mai au împreună o fiică, Helena, și un fiu, Matteo.
Brazilianul Alisson Becker, în vârstă de 28 de ani, a fost încântat să îl arate lumii întregi pe nou-născutul său, un moment de bucurie într-un an marcat de tragedia familiei sale.
Tatăl lui Alisson a murit în februarie, după ce s-a înecat într-un lac situat lângă casa sa de vacanță din Lavras do Sul, Brazilia.
Acum, însă, Alisson și Natalia, care s-au căsătorit în 2015, și-au întâmpinat al treilea copil, după nașterea fiicei Helena, în 2017, și a fiului Matteo, în 2019.
Alisson a anunțat știrea celor șapte milioane de urmăritori ai săi de pe Instagram și a adăugat alături o fotografie a soției sale și a noului băiețel: „Bine ai venit fiul meu! Acum, războinicul are tolba plină”.
View this post on Instagram A post shared by Alisson Becker (@alissonbecker)
A post shared by Alisson Becker (@alissonbecker)
Euforia lui Alisson vine la doar trei luni de zile de la moartea tragică a tatălui său.
Jose Agostinho Becker, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit mort pe un lac aflat lângă ferma familiei, în orașul Lavras do Sul, din sudul Braziliei.
Se crede că bărbatul s-a confruntat cu dificultăți de sănătate după ce a făcut o baie în lac, deși a practicat deseori pescuitul subacvatic și scufundările la proprietatea de vacanță a familiei, aflată la câțiva kilometri distanță de casa principală din Novo Hamburgo.
Văduva sa, Magali, și fiul său Muriel, în vârstă de 34 de ani, portarul clubului Fluminense, din Rio de Janeiro, au fost printre cei care au plâns la înmormântarea sa, dar Alisson a fost devastat pur și simplu după ce nu a putut participa la ceremonia funerară a părintelui său din cauza restricțiilor de călătorie impuse de pandemia de coronavirus.
Alisson a spus într-o postare de pe contul său oficial de Twitter, după ce a aflat despre moartea tatălui său: „Aș dori să mulțumesc tuturor pentru mesajele și omagiile aduse tatălui meu iubit. Familia noastră se simte iubită de toată lumea. Dumnezeu să binecuvânteze viața fiecăruia”.
Vestea nașterii fiului lui Alisson Becker vine în aceeași zi în care coechipierul goalkeeperului brazilian, Alex Oxlade-Chamberlain, a anunțat că așteaptă primul său copil împreună cu iubita sa Perrie Edwards.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER