Spania a obținut 2,5 milioane de euro din amicalul cu Haiti
Spania a obținut aproximativ 2,5 milioane de euro din partida amicală cu naționala statului Haiti, câștigată de spanioli, sâmbătă, la Miami, cu scorul de 2-1, informează cotidianul As.
Potrivit sursei citate, contractul pentru acest meci prevedea, de asemenea, că pentru fiecare bilet vândut va fi donat un dolar pentru reconstrucția în Haiti, țară afectată de cutremurul din 2010.
La partida de la Miami au asistat 36.535 de spectatori, iar cel mai ieftin bilet a fost de 35 de dolari.
Reprezentativa Spaniei a învins, sâmbătă, cu scorul de 2-1, selecționata statului Haiti, într-un meci amical disputat la Miami, informează AFP.
Meciul a fost marcat de prezența în poarta Spaniei a lui Iker Casillas, care nu a mai jucat de cinci luni. La a 114-a selecție, Casillas a fost căpitanul echipei, până la înlocuirea la pauză cu Pepe Reina.
Pentru Spania au marcat Santiago Cazorla ‘8 și Cesc Fabregas ’19, iar pentru Haiti a înscris Donald Guerrier ’76.