SPANIA e regina !!
Viena a primit ce și-a dorit, o distribuție de gală pentru ultimul act, cu doi coloși ai Europei pe scenă.
Pe covorul roșu a pășit Spania, estetică și surprinzătoare, cu o linie de mijloc ce a fermecat și un golgheter, Villa, lăsat însă pe bancă. Și Germania, robustă, pe alocuri elegantă, după chipul și asemănarea lui Low. Plus mai mult de jumătate din stadion ce a urlat aseară pentru Mannschaft.
Pasiunea, dar mai ales emoția din tribună au ajuns și pe gazon. S-a simțit asta din pasa moale a lui Ramos, care l-a adus pe Klose aproape de gol. Dar taurul spaniol nu se lasă așa ușor răpus, iar pasele între Xavi, Iniesta, Fabregas și Silva încep să se lege ca pe tabla desenată de Aragones în vestiar. Destinația e Torres, mereu Torres. Pare finala lui, aleargă ca un nebun și are o viteză peste ce e în apărarea germană. Întrebați-l pe Lahm dacă nu mă credeți pe cuvânt. L-a umilit o dată în colț, a doua oară abia l-a simțit furișându-se pe lângă el. Apoi scăriță, bătrânul Lehmann e îngenuncheat și e 1-0, Torres gooool de España! În peluza roșie se aprind torțe, iar într-un colț flutură și steagul României, probabil în mâinile unui conațional adoptat de patria lui Cervantes. Și noi suntem la finală printre cei 51.428 de spectatori!
Ballack, ce șut agonizant!
Low simte buba, nici nu era greu, și îl scoate pe Lahm la pauză, iar mai apoi aruncă un al treilea atacant, pe Kuranyi. Ă‚sta da curaj! Dar mașina de luptă germană se urnește abia la ghiuleaua lui Ballack, la un deget de bară, ce o scoate din minți până și pe doamna Merkel. Nu e de ajuns, pentru că Spania știe să joace când e în avantaj, iar Ramos și mai apoi Iniesta aproape că-și pun amprentele pe trofeu. Nimic nu mai poate opri „invincibila armada”, iar echipa lui Aragones aduce pentru a doua oară titlul continental în Spania
4 goluri a marcat spaniolul David Villa la Euro 2008, cucerind titlul de golgheter
2 titluri de campioană europeană are acum în palmares Spania (1964 și 2008)
6 victorii are Spania în cele 20 de întâlniri directe cu Germania