„Spania maltratează Franța”/** „`Cocoșul` a fost jumulit și pus în caserolă”

Spania s-a impus aseară, într-un meci amical, fără drept de
apel, în disputa cu reprezentativa Franței, scor 2-0.

De 42 de ani nu mai reușiseră ibericii să se impună în Hexagon,
așa că este de înțeles faptul că presa spaniolă a jubilat după
partidă.

Nimic nu simbolizează mai bine declinul echipei
vicecampioane mondiale decât căpitanul său, Thierry Henry,
inexistent în meciul de miercuri, dar pe care selecționerul Raymond
Domenech insistă să-l titularize.
Selecționata spaniolă și-a demonstrat superioritatea și a meritat
«ole-urile» spectatorilor francezi, care i-au fluierat pe Henry și
Domenech. În echipa Franței este haos
„, a scris, joi,
cotidianul El Pais, subliniind la fel ca toate celelalte publicații
spaniole situația dificilă în care se află francezii cu doar câteva
luni înainte de începerea Cupei Mondiale.

Spania maltratează Franța la Paris” sau
Cocoșul (galic) a fost jumulit și pus în
caserolă
„, sunt titlurile publicațiilor El Mundo,
respectiv ABC, după prima victorie în 42 de ani înregistrată de
spanioli pe teritoriu francez.

O echipă a Franței dărâmată, suporteri nemulțumiți, un
antrenor care are o lume întreagă împotrivă, o federație pe punctul
de a numi un nou tehnician pentru perioada de după Cupa
Mondială
„, a rezumat cotidianul Marca situația în care se
află naționala franceză în acest moment.

La rândul său, cotidianul As scrie că, în ciuda superiorității
evidente a spaniolilor, echipa pregătită de Vicente del Bosque nu a
făcut cel mai bun meci al său la Paris.

Ne-a lipsit puțină profunzime„, a spus și
selecționerul Vicente del Bosque, care a încercat să-i tempereze pe
cei care văd deja Spania drept câștigătoare a titlului mondial în
Africa de Sud, în această vară.

Publicat: 04 03. 2010, 17:53
Actualizat: 04 03. 2010, 18:27