PAOK Salonic, fosta echipă a lui Răzvan Lucescu, a încheiat prematur contactul cu Europa. După ce a fost eliminată de Ajax în preliminariile Ligii, supercampioana Greciei a pierdut și dreptul de a juca în grupele Europa League, eliminată fiind de Slovan Bratislava. Totuși, grecii au parte de o susținere importantă din partea fanilor, iar susținerea îi poate ajuta pe șefii clubului să își asigure un contract de drepturi TV fără precedent pentru clubul din nordul Greciei.
Context. La finalul sezonului trecut, atunci când PAOK Salonic a reușit să câștige titlul și Cupa Greciei pentru prima dată în istorie, conducerea clubului s-a lansat în discuții pentru renegocierea contractulu individual de drepturi TV. Precedenta înțelegere, cea cu Nova Sports, expira la finalul stagiunii, iar după o primă serie de discuții, PAOK a lăsat să se înțeleagă faptul că semnarea contractului cu televiziunea publică ERT este o chestiune de timp, totul pentru 8 milioane de euro. Totuși, la presiunile noului Guvern și după ce presa din Atena a atras atenția că suma plătită din banii publici este prea mare pentru un club precum PAOK, înțelegerea a căzut. ERT a renunțat în acel moment la PAOK, dar și la Aris, un alt club din Salonic.
Oferta de 4,5 milioane, considerată jignitoare
Rămasă fără banii din drepturi TV, dar și fără un canal pe care să fanii să poată vedea jocurile, PAOK a reînceput discuțiile cu ERT după instalarea noului Guvern. Noile negocieri au eșuat rapid după ce presa din Salonic a semnalat faptul că televiziunea a oferit 4,5 milioane de euro pe an, sumă cu care PAOK nu a fost de acord. Mai mult, oferta l-a înfuriat pe rusul de la conducerea clubului, cel care a aflat că 4,5 milioane de euro a primit și Panathinaikos, club clasat mult sub PAOK la finalul ediției trecute de campionat. Astfel, cu trei zile înainte de startul sezonului, șefii lui PAOK au luat o decizie care părea să aibă șanse mici de reușită: clubul își va produce și transmite meciurile pe cont propriu!
Deși puțin ofertant, meciul din prima etapă cu Panaitolikos a fost scos la vânzare pe PAOK TV la un preț de 5 euro și a fost valabil atât pentru fanii din Grecia, cât și pentru doritorii din afara țării. „O formă de a pune presiune pe canalele TV, dar cu șanse slabe de reușită„, au notat jurnaliștii greci. În ciuda pesimismului, PAOK a reușit să vândă jocul către 45.000 de suporteri, strângând astfel 225.000 de euro de pe urma unui joc fără un nivel foarte mare de interes. Prezentat ca un eveniment special, jocul cu Panaitolikos transmis de PAOK TV a fost comentat de unul dintre cei mai importanți oameni de TV din Grecia, dar și de către Vieirinha, idolul galeriei lui PAOK, mijlocaș accidentat și indisponibil în acest început de sezon.
Fair play-ul financiar, menghina televiziunilor
Chiar dacă a fost considerat un succes, manifestul lui PAOK de la primul meci nu garantează succesul negocierilor care, anticipează presa, vor fi reluate în următoarele zile. Asta pentru că ERT știe faptul că PAOK are nevoie de un contract stabil, pe minimum un an, pentru a-și asigura exercițiul financiar care să îi permită să treacă de criteriile Fair Play-ului financiar impuse de UEFA. Între timp, Aris Salonic a renunțat complet la discuțiile cu ERT și a semnat cu Nova Sports, în timp ce restul cluburilor fără contracte TV și-au negociat, la rândul lor, înțelegeri cu televiziunea publică.
Implicarea fanilor a salvat PAOK de la faliment
Demonstrația de forță din acest start de sezon nu este nici pe departe primul episod în care fanii lui PAOK ajută clubul într-o situație grea. În 2009, atunci când PAOK a fost aproape de dispariție din pricina problemelor financiare severe, Gate 4 (peluza ultrașilor lui PAOK) a dat startul unei campanii care a revitalizat conturile. Fanii au mobilizat suporterii și PAOK a vândut 21.100 de abonamente pentru meciurile sezonului 2009/2010. „Banii intrați în club atunci au fost importanți. Și numărul mare de abonamente a fost doar începutul. Au cumpărat produse cu însemnele clubului, fulare, șepci, tricouri. Prezența masivă la meciuri a facilitat și noi contracte de sponsorizare, companiile aveau siguranța că produsele lor sunt promovate în fața a zeci de mii de fani la fiecare meci”, spune pentru ProSport Nikos Toskitsis, jurnalist grec care scrie despre PAOK.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER