Starul Richarlison vrea să plece de la Everton, după ce a aflat de interesul celor de la PSG și de la FC Barcelona!
Internaționalul brazilian Richarlison nu exclude un eventual transfer la o echipă mare a Europei, după ce PSG și FC Barcelona au cerut referințe despre el în ultima perioadă.
Numele atacantului sud-american al echipei de pe Goodison Park a mai fost legat de o mutare pe Camp Nou, dar oferta de 100 de milioane de euro a catalanilor nu a avut succesul scontat.
Brazilianul Richarlison de la Everton este curtat intens de granzii PSG și Barcelona
PSG ar vrea să îl aducă pe starul echipei lui Rafa Benitez lângă prietenul și coechipierul său de la naționala Braziliei, Neymar Jr.
Vârful de 24 de ani susține că este concentrat pe îndeplinirea obiectivelor din acest sezon ale „caramelelor”, dar nu poate garanta că știe ce îi va aduce viitorul pentru cariera sa fotbalistică.
Richarlison a declarat pentru Ole: „Sunt mereu foarte atent atunci când vorbesc despre asta. Am o simpatie deosebită pentru fanii lui Everton și pentru acest club, care m-au primit atât de bine încă din prima zi de când am sosit aici.
Nu știu ce îmi rezervă viitorul. Dacă într-o bună zi va trebui să plec, trebuie să fie bine pentru mine, dar și pentru club. Dar dacă voi rămâne, o să îmi dau viața în continuare pentru aceste culori și pentru acești fani. Mă simt ca acasă pe Goodison Park”.
Richarlison a ajuns la Everton, în 2018, de la Watford, pentru suma de 55 de milioane de euro.
În tricoul echipei lui Rafa Benitez, atacantul brazilian a marcat 43 de goluri și a dat 10 pase decisive, în 123 de partide jucate.