Steaua si CFR, printre granzii Europei
UEFA organizează în aceste zile, la spectaculosul său sediu din Nyon (foto, jos), cea de-a zecea ediție a Forumului antrenorilor de elită din Europa. Practic, toată crema tehnicienilor de valoare, de la cele mai importante cluburi, s-a adunat aici pentru două zile, la invitația forului european. Anul trecut a fost Hagi, în acest an, de pe selectiva listă aleasă de UEFA face parte un alt antrenor român, Marius Lăcătuș. Tehnicianul Stelei a ajuns în Elveția aseară și de la aeroportul din Geneva a venit direct la ședința de la sediul UEFA. „Nici n-am avut timp să mai trec pe la hotel sau să mă mai bărbieresc, am venit direct aici, cu bagajul după mine”, a declarat aseară Lăcătuș pentru ProSport, singurul ziar din România prezent la eveniment.
Spaletti: „Aș fi vrut revanșa!”
Îmbrăcat elegant, la costum, Marius Lăcătuș a ajuns la sediul UEFA împreună cu omologul său de la AS Roma, Luciano Spaletti, din același microbuz mai coborând și alte nume grele, precum Arsene Wenger sau Felipe Scolari.
În pauza de cafea, antrenorul Stelei s-a salutat cu Claude Puel, antrenorul lui Lyon, dar și cu Spaletti, cu care recent s-a întâlnit și în Ghencea. „Păcat că nu am picat în aceeași grupă, să ne luăm revanșa, dar poate ne vedem după grupe”, a glumit antrenorul Romei.
Mourinho a venit cu avion privat
După aproximativ 30 de minute, fiind singurul care a întârziat, la sală a ajuns și Jose Mourinho. Însoțit de asistenții săi, antrenorul lui Chivu de la Inter a venit cu un jet privat și a avut permanent escortă.