Stefano Borgonovo suferă de SLA

Stefano Borgonovo suferă de  SLA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Stefano Borgonovo este ultima victimă a unei boli bizare, care pare să-i lovească în primul rând pe foștii fotbaliști din Peninsulă, scleroza amiotrofică laterală (SLA). Cauzele bolii nu sunt încă pe deplin edificate, în discuție intrând uzul de substanțe dopante, de medicamente antidolorifice, pesticidele și ierbicidele cu care sunt tratate suprafețele de joc, posibilele lovituri mai ales în zona capului sau a coloanei vertebrale. Interesant este că niciun portar nu a fost lovit de această boală, iar cei mai mulți dintre cei afectați (43 în total) au fost mijlocași, ei fiind cei mai expuși din cauza travaliului.

De curând, a avut loc o partidă de binefacere Fiorentina – AC Milan, în care victoria a aparținut tuturor celor prezenți, pentru că din fondurile încasate se speră la revenirea la viață a lui Stefano Borgonovo, fostă vedetă a Florenței la începutul anilor 90. Deși Marius Lăcătuș promisese că nu va lipsi, stelistul nu a mai participat la meciul de binefacere.

Reflectoarele sunt lipite de privirile lui Stefano Borgonovo, de unde vine mesajul emoționant de mulțumire, deși fostul component al tandemului de golgheteri B2 (29 de goluri marcate de Baggio și Borgonovo în sezonul 1988-1989 pentru Fiorentina) este o mumie vie, în scaunul ce i-a devenit în ultimii ani cel mai apropiat prieten. Doar ochii și creierul nu au murit în Borgonovo, care „vorbește” prin priviri, pentru că e conectat la un computer ce transpune pe ecran ceea ce ar vrea să spună Stefano, dacă ar mai putea deschide gura.

Să vorbești cu ochii, privind la lume cu știința ireversibilului sfârșit, care se apropie, pentru că rară, dar crudă prin modul în care își devorează, lent, victima, scleroza amiotrofică laterală nu are scăpare, e deja forța unui învins devenit învingător, un erou modern al timpurilor noastre, cum l-a caracterizat Baggio.

 

Ce este scleroza amiotrofică laterală

 

Reprezintă o maladie a sistemului nervos, cu incidență mai mare la persoanele de vârsta a treia, însă există deja 43 de foști jucători loviți de această boală dintr-un total de 31.000 de dosare studiate. Se manifestă prin moartea neuronilor și se produce o paralizie treptată, ce cuprinde întregul corp, vii rămânând doar ochii și creierul.

 


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Logodnica i-a scos 15.000 € din buzunar lui Siyabonga Ngezana? ”N-ai ce să le faci”
Logodnica i-a scos 15.000 € din buzunar lui Siyabonga Ngezana? ”N-ai ce să le faci”
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
"A avut o adevărată explozie". El va fi titularul din poarta naţionalei lui Lucescu. Nu e Niţă, nu e nici…
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Regula de aur pentru creşterea confortului în viaţă. Circuitul banilor în familia Guda
Regula de aur pentru creşterea confortului în viaţă. Circuitul banilor în familia Guda
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
S-a dat ordin de la Guvern. Se aplică în toată România până la 30 iunie 2025
S-a dat ordin de la Guvern. Se aplică în toată România până la 30 iunie 2025
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Ion Ţiriac şi Dan Şucu ar putea prelua clubul italian Genoa. Ce scrie presa din peninsulă
Ion Ţiriac şi Dan Şucu ar putea prelua clubul italian Genoa. Ce scrie presa din peninsulă
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×