Revista Champions revine cu un amplu material despre marele antrenor român de etnie maghiară, un fel de Loți Boloni avant la lettre, dar întrebarea din titlu, retorică, în aparență, este puțin exagerată. Mai degrabă, foarte puțini au auzit în Europa de Ștefan Kovacs, al cărui nume original este, desigur, Kovacs. Acest material a mai fost publicat pe site-nostru anul trecut, atunci când publicația Four Four Two avusese, prima, ideea de a lansa o întrebare oarecum dureroasă pentru noi, românii: „Cine este misteriosul domn Kovacs, care a câștigat două CCE, exact cât are și Sir Alex?” Evident, sperăm că discuțiile de pe forum nu se vor reduce doar la spelling-ul numelui marelui antrenor. Kovacs pentru români, Kovacs pentru maghiari, persoana a fost aceeași. Chiar el spunea că sunt „român după mamă, ungur după tată, evreu dupa bunici și puțin sârb după străbunici”. Ei bine, întrebarea este chiar mai directă, prin prisma finalei Ligii Campionilor. „Cine este cel care a câștigat două Cupe ale Campionilor, adică exact cât Van Gaal și Mourinho la un loc?”
Covaci pentru români, Kovacs pentru unguri, Kovax pentru francezi
Exact așa, Kovax, îi pronunța numele Betrand Lacombe, un cunoscător al fotbalului românesc, chiar jucătorul care i-a eliminat pe Dinamo din Cupa UEFA, pe vremea când evolua la Bordeaux. Domnul Lacombe auzise de Covaci, îl întâlnise personal, dar nu știa nici că era de limbă maghiară, nici că era de religie mozaică. Nepracticant, desigur, dar multe dintre rudele sale au fost deportate de ocupanții unguri ai Ardealului de nord-vest la Auschwitz, însuși marele regizor american Steven Spielberg venind personal la Cluj pentru a realiza un interviu cu misteriosul domn Kovacs. Mulți spun că a fost mason, ceea ce este cert este că mult mai cunoscut a fost fratele său, Nicolae Kovacs, fotbalistul celebrei Ripensia, acesta participând, în calitate de internațional român, la Mondialele interbelice, dar evoluând și pentru Ungaria, iar presa sportivă interbelică îl denumise Kovacs I. Și totuși, Stefan Kovacs II a câștigat două Cupe ale Campionilor, adica exact cât Celebrul Mourinho si carismaticul Van Gaal la un loc. Deci, cine este cel care a creat marele Ajax și fotbalul total dar, în acelasi timp, a pus bazele distrugerii acelei minunate mașini de fotbal?
Câtiva ani mai devreme
Atunci când Stefan Kovacs a decedat în urmă cu 15 ani, eroul acestor rânduri locuia într-o casă modestă din orașul Cluj, undeva în centrul Transilvaniei. Fotbalul nu l-a îmbogățit si cu atât mai puțin l-a făcut celebru. A condus Ajaxul lui Cruyff în anii ’70, peste o mie de persoane au ținut să-l conducă pe ultimul său drum, dar un exit poll recent comandat de un institut românesc de sondare a opiniei publice îl plasa abia pe locul al patrulea în preferințele românilor în ceea ce privea clasamentul celor mai buni antrenori din istoria fotbalului românesc. Pe primele trei locuri ale podiumului erau, mai mult sau mai puțin logic, Mircea Lucescu, Anghel Iordanescu și Laszlo Boloni. Loți, adică.
Lucescu îl aprecia foarte mult
Mircea Lucescu, antrenorul lui Șahtior Donețk, grupare cu care a câstigat ultima ediție a Cupei UEFA, nu are niciun fel de îndoieli în ceea ce priveste calitățile de manager ale lui Ștefan Kovacs. „Nea Piști a fost un tehnician și un om deosebit, unul dintre cei mai mari antrenori care au existat vreodată. Asta, din câte stiu eu, nu i-am întâlnit chiar pe toți, zâmbește Il Luce. „Îmi aduc aminte de extraordinara echipă a Ajax-ului, generația de aur cu Johann Cruyff starul de netăgăduit. Piști era și un om jovial și boem, mereu pus pe glume, care știa să te facă să înveți în fiecare zi câte ceva nou. Aveai ce învăța de la el, iar generația de antrenori care s-a ridicat în acei ani îi datorează multe. Din păcate, puștii de astăzi nici nu au auzit de el”, mai spune nea Mircea.
CFR CLUJ și Charleroi
După ce a evoluat la CFR Ferar Cluj, a plecat în Belgia, la Charleroi, după care a revenit în România. La fel ca și fratele său, deși unguri de naționalitate, au iubit mai mult România. Totuși, ca antrenor, doar Ștefan (Piști) a avut succes, mai întâi cu Steaua Bucuresti și, abia apoi, ca antrenor al lui Ajax sau al naționalei Franței lui Michel Platini. Numirea sa ca antrenor la Ajax, în 1971, atunci când i-a succedat celebrului Rinus Michels, a fost considerată o mare surpriză, presa batavă tratându-l chiar cu ostilitate pe acest „ilustru necunoscut venit dintr-o țară din care doar numele de Dracula spune câte ceva”. Gurile rele spun că, de fapt,lăncierii traversau o perioada de criză financiară, singurul motiv pentru care el a fost cel ales dintr-o listă care cuprindea 15 nume fiind acela că era cel mai ieftin!
Antrenor, nu frizer!
După cum se știe, acei ani erau anii hippie, iar Olanda, o țară libertină prin excelență, nu putea face excepție. Evident, aproape toți membrii lotului purtau părul lung. În fine atât cât putea fi de lung, deoarece durul Michels, un gentleman de modă veche îi avertizase că oamenii care nu se tund, vor sta în tribună. Drept pentru care, noul antrenor, care, culmea!, venea dintr-o țară comunistă, a fost privit cu mare circumspecție.
„Mister, ce părere aveți despre coama mea?”, l-ar fi întrebat unul dintre jucători.”Eu am fost angajat aici ca antrenor, nu ca frizer. Dacă soția ta te place așa, mie mi se pare ok. Poți să te tunzi zero sau să ți-l pui pe bigudiuri. Eu te judec după numărul golurilor înscrise”, a venit răspunsul lui Kovacs. După începerea primului antrenament, Cruyff i-a aruncat un balon la înălțimea genunchiului. Românul a pus stop pe coapsă, pe urmă a pus balonul jos și l-a pasat înapoi la firul ierbii. Membrii lotului au rămas înmărmuriți, pe urmă au zâmbit. Nea Piști trecuse testul.
Personalitate greu de ghicit
Ca om nu era simplu de definit. „Kovacs a fost un bun atrenor”, spune mijlocasul Gerrie Muhren, într-un interviu acordat lui David Winner pentru Brilliant Orange, „dar era prea îngăduitor. Michels era mai profesionist. În primul an al mandatului Kovacs am jucat mult mai bine deoarece eram un grup de jucători de valoare cărora antrenorul român le-a acordat mult mai multă libertate pe teren. Dar, odată dispărută disciplina strictă impusă de Michels, s-a dus totul pe apa sâmbetei. Consider că acea echipă ar fi putut continua mulți ani după aceea, dacă noi, membrii lotului, rămâneam uniți. Pe scurt, unii au înțeles greșit libertatea pe care ne-a dăruit-o Mister Kovacs”.
Nu era „too nice”
Atacantul Johnny Rep nu este deloc de acord cu fostul său coechipier. „Prea de treabă? Nu-i adevărat! În primul rând, crescuserăm cu disciplina de fier impusă de Rinus Michels. Pe urmă, totul este ca în orice teorie economică de bun simț, materie la care noi, olandezii, suntem superbuni. Duritatea este bună la început, atunci când trebuie să construiești ceva, dar numai cu un anumit grad de libertate vei face ca grupul să se exprime natural, să crească până la nivelul următor și chiar să înflorească. Așa se întâmplă cu orice S.R.L. Exact așa a fost la Liverpool, atunci când durul Bill Shankly a fost înlocuit de jovialul și bonomul Bob Paisley”, Rep dixit.
Piști face primele schimbari
Cu siguranță, sezonul 1971-1972 este considerat anul de vârf al Ajaxului, Kovacs îl titularizeaza pe Hors Blankenburg în locul greoiului iugoslav Velibor Vasovic, le cere lui Wim Suurbier și lui Ruud Krol să joace mult mai avansat, în spatele lor o linie formată din Johan Neeskens, Arie Haan și Muhren în stare să acopere și să dubleze. Vasovic în persoană admite că românul a făcut schimbari, dar acestea au fost minimale și, la urma urmei, perfect normale.
„Cei care spun că fotbalul total a început cu Kovacs se înșeală amarnic”, a declarat sârbul în 2002, la câțiva ani după decesul fostului său antrenor din perioada Ajax. „Omul s-a așezat la masa pusă de alții, a mâncat ceea ce era acolo și a comandat aceleași chestii”.
Ideea de „total football”
Fostul antrenor al lui Ajax, Rinus Michels, a respins întotdeauna formularea aceasta pe care el, unul, o considera nefericită. „Fotbalul este sport, nu război”, spunea el adesea. Dar, Ștefan Kovacs a agreat termenul și chiar așa și-a și intitulat cartea aubiografică. Per ansamblu, prezența lui Piști Covaci pe banca Ajaxului a însemnat două Cupe ale Campionilor, două Supercupe ale Europei, o Cupă Intercontinentală, două campionate batave și două cupe naționale. Totuși, el s-a aflat la un pas de demitere în 1972, după ce „lăncierii” obținuseră un 0-0 extrem de prețios la Lisabona, rezultat care însemna și calificarea în finala Cupei Campionilor! La revenirea din Portugalia, șefii lui Ajax l-au convocat pe antrenor cu intenția clară de a-l demite sau de a obține o despărțire pe cale amiabilă. Motivele sunt neclare chiar și acum, după ce au trecut mai bine de 35 de ani de la acele evenimente.
Inexplicabil este ceva ce nu poate explicat
Privind retrospectiv, intențiile conducătorilor clubului sunt absurde de-a binelea. În acel moment, Ajax era în finala de la Belgrad, avea cinci puncte avans în campionat, îi uciseseră pe rivalii de la Feyenoord cu un 5-1 sec administrat chiar la Rotterdam și erau calificați în finala Cupei Olandei. Presa, în schimb, criticase dur jocul lipsit de strălucire din partida tur cu lusitanii, un 1-0 smuls cu forcepsul și un joc lipsit de imaginație. „Acesta nu este Ajax! Trimiteți-l acasă pe aventurierul acela din Transilvania”. În afară de asta, secundul Han Grijzenhout și medicul lotului, John Rolink, se reclamaseră conducerii lipsa de disciplină, accesele bahice și aventurile amoroase ale mai multor jucători, mulți dintre ei însurați. „Domnul Kovacs este prea moale, nu se poate impune în fața unor personalități cum sunt acelea ale lui Cruyff sau Neeskens”, susțineau cei doi.
Susținut de echipă
Deși anunțaseră demiterea managerului, bossii au fost nevoiți să dea înapoi în fața rebeliunii membrilor de vază ai echipei, în frunte cu marele Cruyff, deșa considerat succesorul lui Pele. „Rezultatele arată că domnul Kovacs este un bun antrenor. Cu el la timonă putem câștiga totul. De ce ne-am băga singuri bețe în roate acum când suntem atât de aproape?”, le-a aruncat viitorul antrenor al lui Hagi la Barcelona. Și, având în vedere victoria din finală, un 2-0 sec contra celor de la Inter, ambele goluri marcate, desigur, de Cruyff, este clar că maniera sa blândă și împăciuitoare era agreată de echipă. Dar, felul în care olandezii au câștigat acea Cupă a Campionilor i-a entuziasmat pe cei de la The Times. „Iată că apărarea beton inventată de magul Herrera poate fi depășită, iar prin manevrele inteligente ale aripilor echipei putem spune că seara aceasta i se datorează inspirației antrenorului român. Și datorită lui, nu neapărat în primul rând datorită lui, Ajax este astăzi cea mai bună echipă de club din lume”.
În ciuda lui Vasovic
Deși iugoslavul Vasovic a rămas un critic ferm al lui Kovacs, Ajaxul câștigă a treia Cupă a Campionilor consecutiv, fapt nemaintâlnit de la cele cinci consecutive ale marelui Real Madrid! Și încă de ce manieră! În sferturi, îi calcă în picioare pe Bayern, un 4-0 care înmărmurește Europa, după care îi elimină pe cei de la Real, dar culmea este că întregul stadion Santiago Bernabeu se ridică în picioare și aplaudă mașina de fotbal care este Ajax. Nu mai existase o asemnea echipă de la Realul lui Puskas și Di Stefano! Pe urmă, un 1-0 „italienesc” chiar împotriva unei formații peninsulare, Bătrâna Doamnă din il calcio, Juventus Torino. Scorul ar putea face să se creadă că meciul a fost echilibrat dar, de fapt, italienii nici nu au mișcat pe Maracana belgrădeană, într-atât de sufocant a fost pressingul lui Ajax. Era apogeul lui Ajax, al lui Cruyff dar și al lui Piști Kovacs.
Prietenia cu Cruyff
Mulți spun că între cei doi ar fi existat o relație specială, dar lucrurile nu au fost chiar așa. După ce l-a numit căpitan în al doilea sezon al său la Ajax, vedeta olandeză i-a fost mereu recunoscător antrenorului său, ținându-i partea în fața coechipierilor, dar nemaibăgându-se în deciziile conducerii clubului, așa cum făcuse în primul an al mandatului său la Amsterdam. Johnny Rep spune că „românul nu a avut tupeul să mă titularizeze în locul lui Sjaak Swart; asta, până în momentul în care Cruyff i-a cerut acest lucru”. Pe de altă parte, să convenim că întotdeauna un antrenor se consultă cu liderii influenți ai grupului. Nu este nimic rău în asta, nu noi am inventat expresia de „antrenorul din teren” sau „patronul”, cum îl numesc francezii pe cel care decide în teren.
Relație asimetrică
După ce Ajax a câștigat absolut tot ceea ce se putea câștiga era, probabil, normal ca echipa să cunoască o perioadă de regres. Marelui Cruyff îi susura sirena Barcelonei la urechi și nu prea mai avea chef să joace. De altfel, se spune că la un antrenament i s-ar fi plâns lui Kovacs că îl doare genunchiul. Românul a luat o monedă de 100 de guldeni și l-a frecat pe olandez în jurul zonei dureroase. „Deja mă simt mai bine, maestre”, a zâmbit cel pe care mulți îl consideră cel mai bun jucător european al secolului trecut. Oricum, după al doilea succes al său ca antrenor, domnul Kovacs părăsește Amsterdamul cu aceeași discreție cu care venise și preia naționala Franței, acolo unde îl promovează pe un anume… Michel Platini. După plecarea sa, marele Ajax se dezintegrează. Noul antrenor, George Knobel, îi pune pe jucători să-și aleagă noul căpitan, iar cel ales este Piet Keizer. Enervat, Cruyff dezertează și pleacă să joace acolo unde va găsi o a doua casă. La Barcelona, adică. Rezultatele nu mai vin, Knobel este demis, iar acesta îi acuză pe membrii lotului că sunt alcoolici și afemeiați. Probabil, libertatea dată de Kovacs a mers prea departe. „Eu le-am dat liber pe teren, e o mașinărie care merge unsă și da, sunt adeptul unei vieți fără constrângeri. Dar, să mă acuzați pe mine pentru că s-au apucat să bea în neștire sau să frecventeze bordeluri e, deja, cam prea mult”, s-a apărat fostul lor antrenor.
Covaci se întoarce acasă
Din păcate, nu are succes cu Franța și este înlocuit cu un antrenor, s-o spunem sincer, remarcabil: Michel Hidalgo. Chemat de țara de origine, Kovacs revine și preia naționala României. A fost probabil, una dintre cele mai ghinioniste generații, jucători ca Puiu Iordănescu, Marcel Răducanu sau Ilie Balaci, ca să dăm câteva nume, vor rata în mod inexplicabil o calificare pe care o aveau la îndemână. Analele fotbalului românesc spun că pe bancă era Valentin Stănescu, „Zimbrul” din Giulești, revista Champions susține că bossul era Kovacs. Oricum, dacă citește aceste rânduri și nea Puiu, îi adresăm și noi marea întrebare: „Mai ții minte, nea Puiu, ratarea cu Ungaria?” Sameș a trimis o ghiulea, portarul Katzirs scapă mingea în față, iar Puiu, cu toată poarta goală în față, trimite peste! După ani, Nylasi, unul dintre cei mai valoroși fotbaliști unguri ai vremii, rememora, cu ocazia partidei dintre naționala pregătită de Boloni și Ungaria, în 2000. „Nu vreau să supăr pe nimeni, Puiu Iordănescu sau Marcel Răducanu erau mai valoroși decât Hagi sau Adrian Ilie. Nici acum nu-mi explic cum a ratat România o calificare care îi era la îndemână!” Oricum, acea ratare îi este fatală lui Kovacs, mulți îl acuză (niște neica-nimeni, desigur) că este ungur și că a dat meciul Ungariei! După ce aceiași trepăduși, văzând grupa de calificare, îl pensionaseră forțat pe marele Boloni, suspectându-l că nu-și va apăra corect șansele în fața Ungariei! Bătrânul pleacă supărat și se retrage din fotbal. Oricum, după el vine Mircea Lucescu, iar prima măsură pe care o ia a fost rechemarea lui Loți Boloni la lot.
Final previzibil
Se întoarce în fotbal câțiva ani mai târziu, la AS Monaco, dar avea probleme cu inima, astfel încât se retrage doar un an mai târziu și este înlocuit cu… Arsene Wenger. Se întoarce acasă, la Cluj, unde va muri doar câțiva ani mai târziu. În ultimele zile de viață, internat fiind la clinica de cardiologie, stătea afară, înconjurat de sute de oameni: pacienți, medici, asistente, gură-cască etc. „Sssttt!!! D-l Kovacs ne delectează cu amintirile sale fotbalistice”, spuneau cei care erau deranjați de întrebările curioșilor care întrebau ce se petrece. Și totuși, la moartea sa s-a născut întrebarea: „Cine a fost, de fapt, misteriosul domn Kovacs? Cum se face că nimeni nu-și aduce aminte de el? A stat la masă cu șefi de stat, a fost decorat de Regina Beatrix a Olandei și totuși… chiar nimeni nu îl ține minte?” Abia după meciul Inter – Bayern fie Mourinho, fie Van Gaal îl va egala pe acest ilustru necunoscut pentru aproape întreaga Europă Occidentală.
Ultimul său interviu
Piști Kovacs: „Am jucat acasă, la Timișoara , apoi m-am dus în Belgia să joc și să urmez facultatea. Voiam să devin inginer textilist. Era o meserie frumoasă, curată, bănoasă. Inginerii de la I.L.S.A.Timisoara erau…cineva! În Belgia am învățat franceza și am făcut un an de pregătire. Dar au venit nemții, a început razboiul. Jucam la Charleroi. Din 1942 până în 47 nu am jucat organizat, intens, în campionat. Am pierdut cei mai frumoși și mai hotăritori ani: de la 22 la 27 de ani. Poate tocmai de asta la 28 de ani am dat examen de antrenor , deși lucram la Primarie, la Cluj. De la Timișoara am venit la Cluj unde am trăit niște ani de neuitat și am lucrat la Primărie alți 20! De ce? Toată lumea privește amintirea acelor ani și dinainte ca pe o obsedantă dragoste. Eram ca frații. Echipa avea o tradiție, o istorie, era o stare de spirit a acelor vremi. Entuziasmul, dăruirea, sinceritatea erau mai presus de orice. Voinescu, auzindu-ne cât suflet punem când cântăm , după meciuri zicea că de asta îi și învingeam mereu la CLuj. Ei nu cântau. Muzica ne unea, ne făcea mai puternici, mai tineri. Noi n-am avut atunci obiective mari, ci suflete mari. Mai târziu i-am învățat să cânte și pe cei de la Ajax”
Florin Halagian: „Da, este adevărat. Ștefan Kovacs a creat Ajaxul cel mare, dar tot el, prin jovialitatea și bonomia sa a pus bazele distrugerii sale. Fotbaliștii și-au luat-o în cap și asta a fost”.
Carte de vizită:
Data nașterii: 2.10.1920
Locul nașterii: Timișoara, România
Cariera jucătorului Stefan Kovacs: atacant la CFR Ferar Cluj, Charleroi (Belgia) și „U” Cluj
A antrenat: „U” Cluj, Steaua, Ajax, naționalele Franței și României, Panathinaikos și AS Monaco
Nr. de trofee câștigate: 13
– un campionat cu Steaua în 1968
– trei Cupe ale României cu Steaua în 1967, 1969 și 1970
– două Cupe ale Campionilor Europeni cu Ajax în 1971 și 1972
– o Cupa Intercontinentală cu Ajax în 1972
– două Supercupe ale Europei (1972, 1973)
– două campionate în Olanda cu Ajax (1972 și 1973)
– o Cupă a Greciei cu Panathinaikos în 1982
Decedat și înmormântat la Cluj pe data de 12 mai 1995
În ziua care a urmat decesului său, UEFA și FIFA au trimis telegrame de condoleanțe FRF în care îl salutau pentru ultima oară pe „un om deosebit care a făcut multe pentru fotbalul românesc și internațional”.
articol de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER