Ștucan, martor la un episod petrecut în Ghencea și povestit de Dudek în cartea sa: „Seara în care Houllier nu și-a pierdut doar vestiarul, ci și mințile”
Unul dintre eroii finalei de la Istanbul, Liverpool – AC Milan 3-3, portarul Jerzy Dudek povestește în cartea sa autobiografică publicată recent, „Un polonez mare în poarta noastră”, un episod neștiut din culisele clubului englez, episod petrecut în vestiarul oaspeților de pe stadionul Ghencea:
„Am călătorit în România să întâlnim Steaua București în Cupa UEFA. A fost o noapte murdară. Am jucat pe un teren plin de apă, pe frig, și am făcut egal, 1-1.
În mod normal, după un meci, făceam o alergare ușoară pe gazon așa că nu am fost surprinși când am auzit: „Afară în trei minute, băieți!. Era Sammy Lee, un fost jucător de la Liverpool care era unul dintre antrenorii noștri.
Jerzy Dudek, ud până la piele în mocirla din Ghencea
Steven Gerrard, în duel cu Aliuță și Falemi
„Glumești?”, i-a spus Steven Gerrard. „Nu ieșim nicăieri. Uită-te la băieți, sunt toți înghețați. Djimi Traore tremură atât de tare încât pare că e legat la o sursă de curent. O să facem stretching în vestiar”.
Lee nici n-a vrut să audă. A început să se certe cu Stevie când Houllier a intrat înapoi în vestiar: „Ce se întâmplă?”. Stevie i-a explicat că nu am vrut să ieșim în ploaia aia înghețată așa că Houllier s-a gândit pentru o clipă. Apoi le-a spus lui Phil Thompson (n.red. – secund al lui Houllier), Lee și celorlați din staff să iasă din vestiar.
„Asta vreau să aud”, ne-a spus. „Uneori trebuie să vă asumați responsabilitatea. Nu vreți să ieșiți pe gazon? În regulă. Stevie, tu vei conduce stretchingul din vestiar. E cel mai bine așa pentru toată lumea”.
Acesta a fost momentul în care cred că Houllier a pierdut vestiarul de la Liverpool. Și-a sabotat unul dintre antrenori și le-a dat puterea jucătorilor. Sammy s-a întors apoi în vestiar și chiar i-a cerut scuze lui Stevie în timp ce noi făceam exercițiile. Asta spune multe”.
Era 7 noiembrie 2003, genul de seară în care îți vine să fugi de toate și să te bagi sub o pătură, la căldură, dar meseria te obligă să te duci la un meci de fotbal, în ploaie și frig. În seara aceea, Gerard Houllier nu a pierdut doar vestiarul. Fostul profesor de limba franceză într-o școală din Liverpool în anii ’60, devenit peste trei decenii managerul faimosului club din oraș, părea că-și pierduse chiar mințile. În 2001, suferise un infarct pe banca de rezerve. Doi ani mai târziu, ajunsese să vorbească singur la marginea gazonului. Ziariștilor le zâmbea curtenitor apoi le trântea câte un răspuns de o răutate tăioasă. Nici jucătorii nu erau feriți de paranoia lui Houllier. După rezultatele proaste, scrie Dudek, francezul îi suspecta că au pierdut intenționat pentru a-l da afară.
În seara aia câinoasă, după un 1-1 smuls de Claudiu Răducanu din mlaștina numită Ghencea, am asistat, neștiutor, la conflictul din măruntaiele clubului Liverpool. Eram pe tunel, în fața ușii vestiarului oaspeților, când Sammy Lee a ieșit nervos, pronunțând nenumărați „fuck”, „fucking” și iar „fuck”. Discuta cu câțiva oameni din staff, intra din nou în vestiar, de unde ieșea trântind ușa, parcă și mai roșu în obrajii și așa aprinși. Ca să înțelegeți, Lee – autorul unui gol în semifinala Cupei Campionilor cu Dinamo, în 1984 – este un antrenor obedient în fața managerilor, dar un zbir cu jucătorii. Așa a fost și ca fotbalist, într-o carieră în care a câștigat două Cupe ale Campionilor și trei titluri de campion al Angliei, incomensurabil mai mult decât Steven Gerrard, tânărul de 23 de ani care în acea seară de noiembrie era proaspăt căpitan la Liverpool.
Blondul Sammy Lee și Gerard Houllier, în 2001, după câștigarea Supercupei Europei
În timp ce Lee fumega dincolo de plexiglasul albastru, Gerard Houllier s-a întors de la conferința de presă, traversând smârcurile de la mijlocul terenului. Mormăia ceva pentru sine. Ne văzusem cu două zile înainte, în sala de conferințe de la Melwood, baza de pregătire aflată pe drumul dintre Liverpool și Manchester. Atunci, într-un interviu exclusiv pentru presa din România, își manifestase vehement nemulțumirea față de gazonul din Ghencea. Cuvintele lui se află și acum într-o colecție de ziar.
S-a uitat la mine cu ochii mari, dar n-a mai spus un cuvânt. Sammy Lee îl aștepta. L-a tras într-un colț și au început să vorbească în șoaptă. Apoi, au intrat amândoi în vestiar.
Peste 10 minute, francezul a ieșit degajat. Căra mai multe genți în care avea, probabil, un mic laborator mobil de fotbal. M-am dus din nou spre el pentru a-i cere explicații. Mi-a zâmbit, de parcă era cu totul alt om. Mi-a făcut semn cu mâna să o las baltă, apoi m-a întrebat: „Vii la meciul cu Manchester United?”. Am crezut că nu aud bine. Cu 10 minute în urmă mă acuza că i-am pus vorbe în gură, acum se purta de parcă totul era în regulă.
I-am răspuns sec că „Nu”. Ulterior, am aflat că oficialii Stelei i-au reproșat discret cuvintele dure la adresa terenului din Ghencea, iar Houllier a aruncat, facil, responsabilitatea în cârca reporterului român.
La returul de pe Anfield Road, Liverpool a eliminat-o pe Steaua după o victorie chinuită cu 1-0. Golul a fost marcat de Harry Kewell.
Pe Houllier, l-am mai văzut o singură dată, în noaptea de 25 mai 2005, mergând ca un posedat pe holurile imensului stadion Ataturk din Istanbul. Liverpool îl concediase la 6 luni după momentul povestit de Dudek, dar el s-a întors în vestiarul echipei pentru a se bucura după finala memorabilă cu AC Milan. Considera că meritele sunt și ale lui. Gerrard era copilul lui răsfățat, fotbalistul pe care el l-a promovat. Deși șocat de apariția neanunțată în vestiar a fostului manager, Rafa Benitez l-a lăsat să-și facă numărul.
În cei 6 ani ca manager la Liverpool, Houllier a câștigat 6 trofee, dintre care cinci – Cupa Angliei, Cupa Ligii, Cupa UEFA, Supercupa Europei și Supercupa Angliei – în același an, 2001.
Sammy Lee este acum antrenor la Southampton, clubul lui Florin Gardoș.