Sunt din altă lume!** Zece motive pentru care Olanda poate câștiga EURO 2012

După victoria din amicalul cu Anglia de miercuri (3-2), Olanda și-a depus candidatura pentru câștigarea Euro 2012! Elevii lui Bert van Marwijk (59 de ani) au jucat excelent pe „Wembley”, lăsând senzația că pot înscrie de fiecare dată când apasă „accelerația”.

Din păcate pentru noi, Olanda rămâne în continuare una dintre cele mai redutabile naționale din lume. Clasați pe locul trei în clasamentul FIFA, elevii lui Van Marwijk nu au niciun adversar pe măsură în grupa D a calificărilor pentru Mondialul din 2014, unde România se va lupta doar pentru locul secund, cu reprezentativele Turciei și Ungariei. Până atunci însă, „portocalele” au un obiectiv clar: câștigarea Euro 2012, într-un moment extrem de prielnic prin care trece finalista ultimului Mondial. Prosport vă prezintă mai jos 10 motive pentru care olandezii pot câștiga finala Euro de la Kiev, de pe 1 iulie.

1. Continuitatea: pe „Wembley”, Van Marwijk a folosit opt titulari din finala CM 2010, iar olandezii și-au păstrat nucleul de bază de la turneul din Africa de Sud.

2. Cei mai buni atacanți: Van Persie este de departe cel mai bun marcator din Premier League, cu 23 de reușite, iar Huntelaar conduce topul golgheterilor din 1.Bundesliga, cu 18 goluri (la egalitate cu germanul Mario Gomez).

3. „Zidul” de la mijloc: Van Bommel (34 de ani) și Nigel de Jong (27 de ani) formează poate cel mai redutabil cuplu de „închizători” la nivel internațional, iar adversarii reușesc cu greu să treacă de barajul format de aceștia în fața defensivei.

4. Multe soluții: Van Marwijk beneficiază de un lot lărgit, care oferă multe soluții de „avarie”. De la finala CM 2010 încoace, el a rulat nu mai puțin de 41 de jucători, iar rezerve precum Van der Vaart, Babel sau Luuk De Jong pot schimba oricând soarta unei partide.

5. Urmează filosofia lui Cruyff: „Momentul decisiv al meciului are loc în primele minute după ce ai marcat. Dacă mai dai un gol, ai câștigat!”, spune legenda olandezilor. Iar actuala generație îi urmează întocmai sfatul! Olandezii reușesc des „duble” decisive, cum s-a întâmplat recent cu Anglia (Robben 57, Huntelaar 58), cu Ungaria (Kuyt 79 și 81) sau cu Suedia (Huntelaar 56, Affelay 59).

6. Jolly-jokerul Robben: mijlocașul lui Bayern, criticat aspru la echipa de club pentru individualism, a arătat contra Angliei cât de sclipitor poate fi atunci când i se dă libertate de mișcare pe toată lățimea terenului. El a deschis scorul după o super-cursă de la mijlocul terenului și a închis tabela în prelungiri, cu un șut plasat perfect.

7. Mai proaspeți ca spaniolii: Spania trece printr-un regres vizibil, iar jucătorii de bază ai ibericilor (veniți de la Real Madrid și Barcelona) vor fi extenuați la Euro 2012, după campaniile epuizante din Primera și Liga Campionilor.

8. Adversarii se chinuie: favorite la titlu mai sunt Italia, care pare într-o permanentă reconstrucție sub comanda lui Prandelli, Portugalia, care depinde exclusiv de Cristiano Ronaldo, Germania, care pare nepregătită în defensivă pentru a ataca trofeul, și Anglia, în degringoladă de la plecarea lui Capello.

9. Înălțimea: Olanda va avea probabil cea mai masivă linie defensivă la Euro, cu o medie a înălțimii de 186,8 centimetri (Stekelenburg 1,95 – Boulahrouz 1,86, Heitinga 1,82, Mathijsen 1,83 și Pieters 1,88). Englezii au o medie de 185, nemții de 186,6, iar apărătorii spanioli măsoară doar 182,2 centimetri.

10. Lipsa presiunii: deși în Olanda li se cere câștigarea Euro, jucătorii lui Bert Van Marwijk sunt conștienți că merg la turneul final în umbra marilor favorite la casele de pariuri, Spania și Germania. Faptul că nu sunt etichetați ca favoriți îi poate face pe batavi să joace mai dezinvolt și mai relaxat.

37 de goluri au marcat olandezii în zece meciuri de calificare pentru Euro. Au avut cea mai bună ofensivă din preliminarii

Victoria finală a Olandei la Euro 2012 e cotată cu 8 la Stanleybet. Spania (cotă 3,25) și Germania (4) sunt principalele favorite

„Eram mai mulțumiți dacă nu primeam gol cu Anglia și înscriam doar o dată. Avem timp până la Euro să remediem problemele”, Dirk Kuyt, atacant Olanda

„Când voi fi pe deplin mulțumit? Când vom câștiga Euro 2012!”, Bert Van Marwijk, selecționer Olanda

ULTIMELE CINCI „DIRECTE” CU OLANDA
26.03.2005 – prel. CM
România – Olanda 0-2
04.06.2006 – prel. CM
Olanda – România 2-0
24.03.2007 – prel. CE
Olanda – România 0-0
13.10.2007 – prel. CE
România – Olanda 1-0
17.06.2008 – Euro 2008
Olanda – România 2-0

Publicat: 02 03. 2012, 03:00
Actualizat: 02 03. 2012, 03:00