Super Liga cluburilor bogate declanșează războiul! FIFA e împotriva unei competiții exclusiviste și anunță măsuri dure: fotbaliștii care vor evolua acolo nu vor putea juca la Euro sau la Mondiale

FIFA a emis un comunicat oficial în care a respins public, în numele ei și a altor 6 confederații, printre care și UEFA, ideea creării unei Super Ligi a cluburilor europene.

Proiectul în discuție este agreat de mai multe cluburi puternice din Europa, în frunte cu Real Madrid.

FIFA a dat publicității un comunicat, susținut și de UEFA, în care respinge crearea unei Super Ligi a cluburilor europene: jucătorii vor fi suspendați de la naționale!

În cuprinsul comunicatului emis se anunță măsuri dure, printre care și faptul că fotbaliștii care vor juca în Super Ligă nu vor avea dreptul să evolueze în competițiile organizate de FIFA sau alte structuri precum ACF, CAF, Concacaf, CONMEBOL, OFC și UEFA. Practic, jucătorii nu vor mai putea apărea în tricourile echipelor naționale!

În lumina speculațiilor recente din media despre crearea unei «Super Ligi» închise de către unele cluburi europene, FIFA și cele 6 confederații (AFC, CAF, Concacaf, CONMEBOL, OFC și UEFA) doresc să reitereze încă o dată și să sublinieze cu putere că o astfel de competiție nu va fi recunoscută de către FIFA sau de către confederațiile respective.

În consecință niciun jucător sau club care participă într-o competiție de acest fel nu va putea să ia parte la vreo competiție organizată de către FIFA sau de către confederațiile respective”, se arată în mesajul FIFA.

Printre semnatarii acestui comunicat se numără președintele FIFA, Gianni Infantino, și șeful UEFA, Aleksander Ceferin.

Ca urmare a acestei reacții ferme din partea forurilor executive din fotbalul mondial responsabilii cu organizarea Super Ligii au declarat că iau în considerare stoparea acestei inițiative dacă membrii semnatari ai proiectului nu vor dori să meargă mai departe cu această competiție.

Publicat: 21 01. 2021, 23:53