Joan Laporta l-a anunțat pe Ronald Koeman că a început să îi caute înlocuitor, dar acest lucru nu înseamnă că el va fi demis de FC Barcelona!
Conducătorul blaugrana i-a solicitat tehnicianului olandez un răgaz de două săptămâni înainte de luarea unei decizii finale.
Joan Laporta i-a cerut lui Ronald Koeman o „fereastră” de 15 zile pentru ca echipa catalană să poată discuta cu un posibil nou antrenor, înainte de a lua o hotărâre definitivă.
Aceste informații provin de la postul spaniol TV3, care nu a oferit deocamdată niciun nume al unui posibil înlocuitor pentru tehnicianul batav.
Reprezentantul lui Koeman, Rob Jansen, a luat și el parte la ședință și a spus la plecare că are o senzație bună. Apoi, a declarat pentru Cadena SER că olandezul va rămâne în continuare la cârma Barcelonei.
Nici cei din conducerea grupării blaugrana, nici Ronald Koeman nu au oferit până acum nicio reacție oficială.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER