Terim și-a prelungit contractul
Selecționerul Turciei, Fatih Terim, va rămâne la conducerea naționalei semilunei până în 2012. "Noi avem cu antrenorul nostru, Fatih Terim, un acord până în 2010. Am decis, în urma unei întâlniri pe care am avut-o azi, să prelungim acest acord până în 2012", a afirmat Hasan Dogan, președintele federației turce.
Terim declarase, după înfrângerea Turciei în fața Germaniei în semifinalele Euro 2008 (2-3), că intenționează să revină pe banca tehnică a unui club european.