Federația Engleză de Fotbal (FA) a confirmat, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că John Terry nu va mai fi căpitanul naționalei Angliei până la clarificarea cazului de insulte rasiste pentru care fotbalistul va fi judecat în iulie, imediat după Euro-2012.
„Conducerea FA se aștepta ca procesul să se încheie înainte de Campionatul European. După confirmarea de miercuri că procesul va avea loc după turneul final, conducerea federației a discutat chestiunea în detaliu și a hotărât că este în interesul tuturor părților ca lui John să i se retragă responsabilitățile de căpitan. Decizia a fost luată deoarece postul de căpitan al Angliei este foarte important, în teren și în afara terenului, precum și avându-se în vedere cerințele privind căpitanul înainte și în timpul unui turneu. Conducerea FA poate confirma că el nu a fost exclus din echipă și că Fabio Capello este liber să îl convoace pentru meciul cu Olanda din 29 februarie și pentru Campionatul European”, se precizează în comunicat.
Federația engleză menționează că președintele forului, David Bernstein, a discutat atât cu Terry cât și cu Fabio Capello și le-a explicat situația. „Fabio Capello nu a fost implicat în discuțiile conducerii FA care s-au concluzionat astfel, dar înțelege că aceasta are autoritatea de a lua această decizie. Fabio Capelle va hotărî cine va fi căpitanul echipei. Această decizie nu implică nicio idee de vinovăție în ceea ce privește acuzația la adresa lui John Terry. FA nu va mai face niciun alt comentariu în această privință”, a adăugat FA.
Terry, în vârstă de 31 de ani, este acuzat că a proferat insulte rasiste la adresa jucătorului echipei Queens Park Rangers Anton Ferdinand, la un meci de campionat din luna octombrie. El va fi judecat la 9 iulie, de un tribunal din Londra.
John Terry a mai pierdut banderola în 2010, cu puțin timp înainte de Cupa Mondială, după ce a fost acuzat că a avut o legătură amoroasă cu fosta parteneră a coechipierului din națională, Wayne Bridge.
Selecționerul Fabio Capello i-a redat banderola în martie 2011.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER