Thiery Henry, out cu Insulele Feroe!

Atacantul francez al echipei FC Barcelona, Thierry Henry, acuză dureri la tendonul lui Ahile și nu va evolua în meciul echipei Franței cu Insulele Feroe, de miercuri, din grupa 7 de calificare la Cupa Mondială din 2010, din care face parte și Românie, informează AFP, citând clubul catalan.

"Atacantul francez nu se va deplasa la echipa Franței, deoarece are probleme la tendonul lui Ahile. Henry nu va juca în meciul cu Insulele Feroe. Revenirea lui la antrenamentele Barcelonei depinde de evoluția durerii", a anunțat clubul catalan.

Conform FC Barcelona, Henry suferea de mai multe zile de dureri, acestea agravându-se la ultimul meci din turneul catalanilor în SUA cu mexicanii de la Chivas de Guadalajara (1-1), sâmbătă, la San Francisco.

Publicat: 10 08. 2009, 20:29
Actualizat: 10 08. 2009, 20:33