TOP TEN / Cei mai influenți căpitani ai Albionului

Se spune că a purta banderola de căpitan de echipă este privilegiul vârstei, dar nu acesta este unicul criteriu. Având în vedere că liderul din teren are dreptul de a decide destule lucruri, dar și privilegiul de a discuta cu arbitrii, este bine ca omul care este investit cu această imensă responsabilitate să fie deopotrivă respectat de coechipieri, de arbitri, dar și de adversari.

Evident, suportul publicului este subînțeles în aceste condiții. Cu câteva zile înaintea amicalului cu Elveția, care se va disputa pe Wembley, The Sun s-a gândit să facă un clasament al celor mai reprezentativi jucători care au fost îndrituiți să poarte banderola. Cea care face diferența….

 

10. Paul Ince

 

 

"The NO nonsense midfielder", cum îl denumește tabloidul citat, un joc de cuvinte greu de adaptat în limba română, dar care înseamnă ceva de genul "Îl poți vorbi de rău,îi poți arunca orice în cârcă, dar niciodaă să nu afirmi că este degeaba acolo unde este", n.n.), a fost primul fotbalist de culoare care a purtat banderola cu pricina. A făcut-o prima oară într-un amical cu Statele Unite, în 1993, și a mai fost desemnat lider al naționalei Albionului de încă șase ori. Oricum, toatăl umea își amintește determinarea cu care a jucat în meciul cu Italia, 0-0 la Roma, meci decisiv pentru calificarea Angliei la Mondialul din Franța, partidă în care "leul britanic" avea nevoie de cel puțin un punct, iar Paul Ince a jucat apropate tot meciul bandajat la cap, după o ciocnire violentă cu Casiraghi. Poate nu asta a fost cel mai dramatic moment, dar era evident că Paul sângera în continuare, pata mărindu-se din ce în ce mai mult, lucru evident și pe micile ecrane.

9. Kevin Keegan

 

 

"Jucătorul cu permanent", cum îl gratulau ziarele vremii, a fost unul dintre cei mai prolifici atacanți englezi și căpitan al naționalei țării sale de 31 de ori. Noi, românii, ne aducem aminte de meciurile cu Anglia anilor ’80, atunci când Keegan juca la Hamburg și făcea pereche cu Tony Woodcock pe benzile laterale ale atacului englezilor. Sau de Euro 2000, atunci când el era antrenorul naționalei și a fost trimis acasă de golul marcat de Ganea din lovitură de la 11 m în ultimul minut de joc.

 

8. Gary Lineker

 

 

Cine nu și-l aduce aminte pe acest gentleman, omul care nu a luat nici măcar un cartonaș galben în întreaga sa cariera de jucător? Al doilea marcator în istoria naționalei, 48 de goluri, cu unul mai puțin decât golgeterul all-time, Bobby Charlton, Gary nu a fost la fel de norocos în viață. Unul dintre băieții săi suferea de leucemie, motiv pentru care Lineker s-a autoexilat în Japonia, țara care pe vremea aceea deținea cea mai buna clinică de tratament a cancerului sângelui.

 

7. Johnny Haynes

 

 

Descris de marele Pele ca fiind "cel mai bun dribleur pe care l-am văzut vreodată pe un teren de fotbal", Haynes a purtat banderola în 22 de partide consecutive, doar cu una mai puțin decât Billy Wright. Mijlocașul ofensiv al lui Fulham a fost prezent pe teren în două ocazii memorabile pentru fotbalul englez, la un celebru 9-3 contra Scoției, pe Wembley, dar și căpitanul echipei care a încercat să dea lovitura la Mondialele din Chile, acolo unde a fost răpusă de marele Garrincha, diavolul șchiop brazilian, în sferturile de finală ale World Cup. A decedat în 2005, într-un accident de circulație.

 

6. Tony Adams

 

 

Interesant este că legenda lui Arsenal a purtat banderola pentru prima oară într-un meci disputat împotriva naționalei țării noastre, un 1-1 pe Wembley, în 1994, gol marcat pentru noi de Ilie Dumitrescu, jucător la Tottenham pe acea vreme. Doi ani mai târziu a fost căpitan la Europeanul găzduit de țara sa, Anglia oprindu-se în semifinale din cauza unui penalty decisiv ratat de Southgate. Bineînțeles, beneficiarii au fost germanii, care aveau să și câștige titlul, 2-1 cu Cehia. După european, Adams a admis public că este alcoolic, iar banderola a fost preluată de Alan Shearer.

 

5. David Beckham

 

 

Ce să mai spunem despre Beckham? Poate doar faptul că a fost căpitan de 58 de ori în cele 99 de apariții în națională, iar cariera internațională a lui Spice Boy este departe de a se fi terminat.

 

4. Alan Shearer

 

 

Atacantul lui Newcastle a fost căpitanul Angliei la turneele finale ale World Cup 1998 și Euro 2000, în ambele având ocazia să dea ochii cu tricolorii noștri, învingători de fiecare dată, 2-1 la Lyon, respectiv 3-2 la Charleroi (Belgia). Temutul centru înaintaș avea toate calitățile necesare pentru a fi căpitan, și anume suflet mare, determinare și curaj, dar și o teribila eficiență în fața porții.

3. Bryan Robson

 

 

Ce fotbalist! Faptul că era denumit Captain Marvel spune totul. (Un erou de benzi desenate, precursor al lui Superman n.n.). A condus Anglia din teren la Europeanul din ’88, dar și la Cupele Mondiale din 1986 și 1990. Căpitan de echipă în 65 de partide, Bryan ar fi depășit cu mult acest număr, dacă nu ar fi suferit atâtea accidentări care l-au făcut să piardă aproape doi ani din cariera de fotbalist profesionist.
 

2. Billy Wright

 

 

De 90 de ori căpitan, un loc întâi pe care fostul jucător al lupilor de la Wolfwerhampton îl împarte cu Bobby Moore. Un fundaș absolut senzațional, primul leu britanic care a atins suta de selecții, a avut onoarea de a fi căpitan la trei mondiale consecutive, din ’54 până în ’58. Un alt gentleman al gazonului, Billy Wright nu a primit niciodată vreun avertisment, fie el galben, roșu sau orice altă sancțiune decisă pentru cine știe ce gest nesportiv.

 

1. Bobby Moore

 

 

Nu putea fi decât un singur învingător. Bobby Moore va fi întotdeauna pe retina fanilor, fie ei tineri sau în vârstă, ca fiind cel care ridică deasupra capului Cupa Jules Rimet, în 1966, după finala victorioasă asupra Germaniei Federale (4-2 după prelungiri). Totuși, ca să spunem lucrurilor pe nume, mai multe lucruri nu au fost în regulă cu acea ocazie. Dar ce mai contează? Important este topul, iar Bobby Moore îl conduce, într-un mod mai mult decât meritat.

articol de Octavian METONI