Transferul verii pentru Radu Drăgușin: decizia luată de Juventus Torino! Unde ar urma să joace fundașul central român

Radu Drăgușin fundașul român în vârstă de 20 de ani ajuns sub formă de împrumut de la Juventus la Salernitana, ar putea pleca la o altă echipă din Italia din sezonul viitor.

În acest sezon, apărătorul român a fost împrumutat de Juventus la Sampdoria, unde a prins 15 meciuri. Apoi, acesta a ajuns la Salernitana, formația aflată pe loc retrogradabil. Acolo, a fost trimis în teren de șase ori.

Acum, jurnaliștii italieni de la tuttojuve.com anunță că Radu Drăgușin nu face parte din planurile lui Massimiliano Allegri pentru sezonul 2022/2023, iar Juventus ar putea să-l împrumute la o altă echipă din Italia. Astfel, acesta ar putea ajunge la Cagliari, unde joacă un alt român, Răzvan Marin. Singura condiție ca Drăgușin să ajungă la formația din Sardinia este ca aceasta să rămână în prima ligă.

Transferul verii pentru Radu Drăgușin: decizia luată de Juventus Torino! Unde ar urma să joace fundașul central român

Cagliari se află, în acest moment, pe locul 17, ultimul care asigură salvarea de la retrogradare. Echipa la care joacă Răzvan Marin are 28 de puncte, cu 4 etape din campioant rămase.

Jurnaliștii italieni mai arată că Juve ar folosi mutarea pentru aducerea tânărului mijlocaș dreapta Raoul Bellanova (21 de ani) de la Cagliari.

Deși inițial a început cu dreptul aventura la Salernita, cu 5 meciuri ca integralist, Radu Drăgușin a fost trecut pe banca de rezerve, apoi a mai apărut doar la meciul cu AS Roma (scor 1-2), el fiind criticat atunci pentru un gol primit de echipa sa.

Contractul lui Radu Drăgușin cu Juventus expiră în vara anului 2025.

Publicat: 30 04. 2022, 14:25