Tudor Gheorghe, comparație inedită făcută la podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”: „Sunt precum Cristiano Ronaldo, mă antrenez tot timpul” | VIDEO

This browser does not support the video element.

Tudor Gheorghe, unul dintre cei mai apreciați artiști români, a fost invitatul lui Adrian Artene, directorul editorial al grupului de presă GÂNDUL, la podcastul intitulat „ALTCEVA cu Adrian Artene”.

Marele muzician și compozitor român spune că e într-o continuă mișcare și nu renunță niciodată la antrenamente, atât fizice cât și intelectuale, deși a ajuns la vârsta venerabilă de 76 de ani. Acesta se compară chiar cu starul internațional Cristiano Ronaldo (37 de ani), actualul fotbalist al lui Manchester United.

„Mă antrenez tot timpul, și ziua, și noaptea. Eu sunt profesionist. Eu sunt precum Cristiano Ronaldo. M-a amuzat chestia asta. Nu știu la ce club mai era el la începuturile lui și a venit un antrenor mai al dracului. Nu permitea nicio întârziere. Era 10.000 de dolari întârzierea și ăsta (n.r. Ronaldo) era în cameră la hotel. A venit un coleg și i-a zis «hai, că ne așteaptă ăla jos». Dar Ronaldo făcea abdomene în cameră. Și zice colegul: «trebuie să plătești 10.000». La care Ronaldo: «Bine, dau 10.000, dar mai am de făcut 500 de abdomene». Asta înseamnă antrenamentul, tată”, a declarat Tudor Gheorghe pentru podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”.

Cu o experiență de peste 25 de ani în presa din România, Adrian Artene, directorul editorial al Grupului Gândul, lansează podcastul ALTCEVA

Un nou podcast va fi lansat pe piața de media din România începând de sâmbătă, 26 martie, avându-l ca gazdă pe Adrian Artene, directorul editorial al grupului de presă GÂNDUL. Intitulat „ALTCEVA cu Adrian Artene”, podcastul va putea fi urmarit integral pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene, în fiecare sâmbătă de la ora 19.00.

”«Altceva» nu este un titlu convențional, ci un cuvânt care înseamnă, esențialmente, misiunea acestui podcast: aceea de a propune într-o risipă de podcasturi, un produs despre oameni proeminenți, care sunt parte din cultură.

Iar dacă acest podcast va izbuti să transforme cel puțin un om bun într-un om și mai bun, atunci voi considera că mi-am acoperit misiunea.

Aici vor fi restaurate «monumente» care se depreciază într-o retorică publică facilă, se vor rosti cuvinte pătrunzătoare, iar invitații mei vor fi lumini ce străpung întunericul în care ne aflăm de multe ori. Am credința că vom construi o comunitate de idei și oameni cu judecată în jurul acestui podcast. Comunitatea oamenilor care vor să-și antreneze mintea și să-și hrănească sufletele. Comunitatea oamenilor normali, care nu au abandonat lecturile, care știu să asculte o muzică și cu inima, nu doar cu urechile, dar și comunitatea celor care extrag răspunsuri din tăcere și se bucură de o piesă de teatru ca de o zi de duminică. A acelora care cred că Dumnezeu ne-a creat pentru a arăta celorlalți bunătate și a lăsa în urma noastră opere de lumină”, a declarat directorul editorial al grupului de presă Gândul.

Publicat: 24 03. 2022, 16:47
Actualizat: 24 03. 2022, 20:48