Turcia are lotul decimat
Turcia se află într-o situație dramatică înaintea semifinalei de mâine cu Germania.
Patru jucători sunt suspendați (portarul Volkan, fundașul Emre Așik, mijlocașii ofensivi Tuncay și Arda), iar alți cinci sunt accidentați (fundașii Emre Gungor și Servet Cetin, vârful Nihat Kahveci, mijlocașii Emre Belozoglu și Tumer Metin). Dintre aceștia, șase sunt oameni de bază pentru echipa lui Fatih Terim. Federația turcă a solicitat forului european acordarea unei derogări, pentru a putea aduce de urgență măcar un jucător din afara lotului oficial de 23. UEFA însă nu a răspuns favorabil solicitării turcilor, deși aceștia se află într-o situație ieșită din comun, cu doar 14 jucători valizi!
Decizia forului continental dovedește că talgerele pentru cântărit dreptatea rămân încă diferite, pentru că un caz similar s-a petrecut chiar la naționala Germaniei la ediția din 1996. Înaintea finalei acelei ediții, adjudecată de „panzere” cu 2-1, prin regula golului de aur, în fața Cehiei, germanii aveau absențe în lot, cauzate de accidentări. Și UEFA a dat dovadă de înțelegere, permițând sosirea mijocașului Todt. Chiar dacă nu a fost folosit în finală, Todt s-a aflat atunci pe bancă.
Am arătat de atâtea ori că suntem în stare să facem imposibilul și am încredere că vom ajunge în finală
Fatih Terim, antrenor Turcia