Turcia este în semifinale! Ce nebunie de meci!
Spectacolul a cam lipsit în prima repriză a celui de-al doilea sfert de finală de la Euro 2008. Cu o echipă decimată de accidentări, dar cu un moral excelent după revenirea senzațională din finalul meciului cu Cehia, turcii au început cu mult entuziasm partida, însă fără a reuși să creeze pericol în vreun moment la poarta lui Pletikosa. În schimb, au făcut-o croații la cea apărată de Rustu, trecând extrem de aproape de gol în minutul 18. La o centrare de pe dreapta a lui Luka Modric, Srna a trimis în transversală. Mingea a ricoșat la Olic, dar nici reluarea cu capul a acestuia nu a prins cadrul porții.
După același scenariu s-a desfășurat și partea secundă. Tot cu o echipă a Turciei lipsită de idei în atac, în timp ce jucătorii croați au dat dovadă de multă superficialitate în finalizarea șanselor de gol create. Olic, Rakitic sau Srna nu au reușit să trimită mingea în plasa porții apărate de Rustu, chiar dacă acesta a alternat intervențiile bune cu momentele de nesiguranță.
Astfel, scorul alb înregistrat pe tabelă după 90 de minute, partida a intrat în prelungiri. Acolo unde a avut loc revirimentul turcilor. Mai proaspeți din punct de vedere fizic, elevii lui Terim au mutat jocul în jumătatea adversă. Dar cei care au găsit execuția de gol au fost croații, prin Klasnic cu un minut înainte de final, la o greșeală a lui Rustu. Un gol care a picat în momentul perfect pentru a decide soarta calificării. Însă nu și atunci când echipa condusă este Turcia! Incredibilul s-a produs și de data aceasta. Semih Senturk a egalat în ultimele secunde.
La penalty-uri, croații au fost trădați de execuții. Modric, Rakitic și Petric au ratat, trimițând Turcia în semifinala cu Germania. Semiluna își continuă parcursul la acest turneu, la care se pare că este protejată de zodia norocului.
Marian MĂ‚NESCU