După arbitrajul controversat din Ucraina – Italia, scor 0-0, jurnaliștii din țara vecină au venit cu acuzații grave.
Ucraina a obținut doar un egal contra Italiei, scor 0-0, într-un meci din grupa C a preliminariilor de calificare la EURO 2024. După ce nu au reușit să își asigure prezența la Campionatul European din Germania, jurnaliștii din țara vecină au acuzat dur arbitrajul și i-au reproșat centralului că a refuzat să le acorde o lovitură de la 11 metri în prelungirile partidei.
În contextul în care Aleksander Ceferin, președintele UEFA, declara că necalificarea Italiei la EURO 2024 ar reprezenta un adevărat dezastru, ucrainenii au început să își pună tot mai multe semne de întrebare.
„UEFA Mafia?”, a scris X Sport.
„Nu a declarat Aleksander Ceferin, președintele UEFA, că Italia e obligată să se califice la Euro?”, au scris cei de la Football.ua.
Roman Bebekh, un cunoscut jurnalist ucrainean, a criticat în termeni duri decizia arbitrului de a nu acorda penalty.
„Dacă v-ați uitat la meci, nu aveți dubii cu privire la această fază. Mudryk joacă mingea și e lovit în picior. Trebuie penalty, o șansă de a marca și de a ne califica la Euro. Dar asta nu se întâmplă.
Da, există VAR, dar nici asta nu se întâmplă dintr-un motiv anume. Probabil e necesar să spunem cum funcționează acest sistem, ce înseamnă manipularea rezultatului. E clar că totul e împotriva (n.r. – ironic) a ceea ce a spus Aleksander Ceferin, președintele UEFA. A spus că Italia trebuie să ia Euro.
Aici, momentul a fost ignorat, s-a trecut ușor peste, ca și cum n-ar fi existat. Președintele UEFA s-a ținut de cuvânt, dar ce putem face? Cine ne va proteja interesele? Andrei Șevcenko a fost la stadion.
Poate Andrei ni se va alătura. Dar până la urmă, totul e gata, trebuie să beți apă și să vă dați seama că sunteți mari dacă președintele UEFA, arbitrii și toți ceilalți sunt împotriva voastră”, a scris acesta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER