UEFA a anunțat regulamentul de calificare pentru Campionatul European din 2016. Baraj între ocupantele locurilor 3 în grupe
UEFA a anunțat regulamentul preliminariilor Euro-2016, la turneul final din Franța urmând să se califice ocupantele locurilor 1 și 2 în cele 9 grupe, cea mai bună echipă de pe locul 3 și alte 4 formații stabilite în urma unui baraj la care vor participa celelalte reprezentative de pe locul 3.
Ca țară gazdă, Franța se va califica automat la primul turneu final al Campionatului European cu 24 de echipe la start. Competiția va avea loc în perioada 10 iunie – 10 iulie 2016.
Celelate 53 de naționale vor fi împărțite în nouă grupe de câte cinci sau șase echipe, tragerea la sorți fiind programată la 23 februarie 2014, la Nisa.
Urnele valorice vor fi publicate pe baza coeficienților echipelor naționale, după Comitetul Executiv din 23 și 24 ianuarie, care se va desfășura la Nyon.
Totodată, pe lângă numărul mai mare de echipe calificate, calendarul competițional a fost stabilit în așa fel încât fanii să poată urmări mai multe partide decât până acum.
Noul concept „Săptămâna Fotbalului” va programa meciuri de marți până joi în preliminarii. Orele de start vor fi în general 19.00 și 21.45, sâmbăta și duminica, și 21.45 pentru partidele de joi, vineri, luni și marți. În săptămânile cu două meciuri, echipele vor juca după următoarea împerechere: joi/duminică, vineri/luni sau sâmbătă/marți.
„Faptul că am programat calificările europene pe durata a câtorva zile față de cele precedente, când jucau în aceeași zi, va asigura o vizibilitate mai mare competiției. Fiecare zi din «Săptămâna Fotbalului» va avea între opt și zece meciuri față de 20-30 de meciuri în aceeași zi”, a declarat secretarul general al UEFA, Gianni Infantino.
Datele de disputare a meciurilor din calificări sunt următoarele:
Etapa I: 7/8/9 septembrie 2014
Etapa a II-a: 9/10/11 octombrie 2014
Etapa a III-a: 12/13/14 octombrie 2014
Etapa a IV-a 14/15/16 noiembrie 2014
Etapa a V-a: 27/28/29 martie 2015
Etapa a VI-a: 12/13/14 iunie 2015
Etapa a VII-a: 3/4/5 septembrie 2015
Etapa a VIII-a: 6/7/8 septembrie 2015
Etapa a IX-a: 8/9/10 octombrie 2015
Etapa a X-a: 11/12/13 Octombrie 2015
Câștigătoarele celor nouă grupe, echipele clasate pe locul secund și naționala cu cel mai bun punctaj de pe locul trei se vor califica automat la turneul final. Cele opt echipe rămase de pe locul trei vor disputa meciuri de baraj pentru ultimele patru locuri rămase.
Meciurile din play-off sunt programate la 12/13/14 noiembrie 2015 (turul) și 15/16/17 noiembrie 2015 (returul).
Tragerea la sorți pentru grupele turneului final va avea loc la 12 decembrie 2015, la Paris.
Regulamentul a fost aprobat în cadrul Comitetului Executiv al UEFA la întâlnirea din decembrie, de la Bilbao (Spania).
Sursa: Mediafax