UEFA a decis rejucarea ultimelor 18 secunde din meciul feminin U 19 Anglia – Norvegia

UEFA a decis rejucarea ultimelor 18 secunde din partida feminină sub 19 ani dintre selecționatele Angliei și Norvegiei, contând pentru calificarea la turneul final al Campionatului European, după o eroare de arbitraj a centralului Marija Kurtes (Germania), informează uefa.com.

Meciul va fi reluat de la scorul de 2-1 pentru Norvegia și penalti pentru Anglia. Startul partidei va avea loc la 23.45, ora României.

În minutul 96 al partidei, Anglia a primit o lovitură de pedeapsă, după un fault al Tuvei Hansen asupra lui Ayane. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Leah Williamson, însă centralul german Marija Kurtes a dictat lovitură liberă indirectă pentru Norvegia, deoarece Rosella Ayane intrase în suprafața de pedeapsă, înainte ca Williamson să atingă mingea.

Dacă lovitura ar fi fost parată de portarul Norvegiei, atunci Kurtes ar fi trebuit să acorde lovitură liberă indirectă pentru nordice, însă în acest caz lovitura trebuia executată din nou.

Decizia UEFA s-a bazat pe un precedent al FIFA din 2005, însă forul mondial a hotărât rejucarea integrală a partidei dintre Uzbekistan și Bahrain, în preliminariile Cupei Mondiale din 2006.

Ambele echipe, Norvegia și Anglia, se află încă la Belfast, unde are loc turneul de calificare.

Fostul arbitru englez Graham Poll, care a comis o eroare la meciul dintre Croația și Australia de la Cupa Mondială din 2006, când l-a eliminat pe fundașul Josip Simunici abia după ce i-a acordat trei cartonașe galbene, consideră că UEFA a creat un precedent periculos.

„S-a creat un precedent periculos. Ce se va întâmpla la ediția de anul viitor a Campionatului European din Franța, dacă o astfel de eroare apare în primele minute ale unui meci din ultima etapă a grupelor? Va fi meciul rejucat, iar calendarul întregului turneu va fi dat peste cap? Eu aproape că am cauzat o astfel de hotărâre la Cupa Mondială din Germania, când nu l-am eliminat pe Simunici după două galbene. Atunci, FIFA nu ar fi permis o rejucare a meciului. Scorul când am comis eroarea era 2-2, dar dacă Croația ar fi înscris, atunci s-ar fi calificat în optimi. Îmi aduc aminte că australienii mi-au spus că în cazul în care Croația ar fi înscris în ultimele trei sau patru minute, ar fi făcut apel și s-ar fi așteptat la o rejucare. Precedentul a fost creat. Acum trebuie să așteptăm următoarea eroare, care va veni. UEFA trebuie să spere că o astfel de greșeală nu va afecta un turneu major”, a completat Poll.

Mediafax

Publicat: 09 04. 2015, 19:26
Actualizat: 09 04. 2015, 19:27