UEFA a introdus o nouă regulă. Cum se va face a patra schimbare în timpul unui meci
UEFA a decis să testeze cea de-a patra schimbare în timpul unui meci. Regula se va aplica în fazele elimantorii, acolo unde partidele intră în prelungiri.
Partidele din turneele UEFA ar putea beneficia de câteva reguli noi. Una dintre ele este cea de-a patra schimbare. Oficialii forului continental au decis să testeze încă din acest an această regulă, astfel încât se va aplica la EURO U19 feminin și la EURO U21 și EURO U19 masculin. A patra schimbare se poate face în cazul în care o partidă nu se decide în 90 de minute și are nevoie de prelungiri.
Nu este o regulă nou. Ea a fost deja testată la Campionatul Mondial al Cluburilor și primul jucător care a beneficiat de a patra schimbare a fost Alvaro Morata. De asemenea, regula a fost introdusă în Cupa Angliei. În funcție de succesul de care se va bucura, UEFA ar urma să extindă regula la toate competițiile pe care le organizează.