Un inspector al Comisiei de Apel de la UEFA a anunțat că va face apel la decizia inițială, din cauza faptului că sârbii au scăpat prea ușor Presa engleză scrie că naționala de tineret a Serbiei ar putea fi penalizată
16 octombrie 2012. Meciul dintre echipele de tineret ale Serbiei și Angliei, contând pentru play-off-ul de calificare la Euro 2013, se încheie cu un scandal uriaș. Englezii, care câștigaseră ambele manșe ale duelului cu 1-0, au ieșit de pe teren cu ajutorul poliției, din cauza amenințărilor suporterilor sârbi. Asta după ce jucătorii de culoare ai englezilor au fost abuzați rasial pe întreg parcursul partidei și amenințaseră că ies de pe teren dacă suporterii sârbi vor continua cu această atitudine.
Doar 80.000 de euro amendă pentru rasism și pietre
Așa cum era de așteptat, UEFA a acționat. Însă nu la fel de dur pe cât se așteptau englezii. Deși a anunțat toleranță zero în ceea ce privește rasismul, forul de la Nyon i-a amendat pe 13 decembrie cu doar 80.000 de euro pe sârbi și i-a obligat să joace un meci cu porțile închise. Prea puțin pentru suporterii care l-au numit „maimuță” pe tânărul Danny Rose și au aruncat pietre în direcția jucătorului legitimat la Tottenham. Însă la mai puțin de două săptămâni de la luarea deciziei, forul de la Nyon a anunțat că va face apel la propria sancțiune! „Inspectorul de la Comisia de Apel a UEFA a simțit că e nevoie să facă apel la decizia Comisiei de Disciplină, din cauza sancțiunii ușoare cu care a scăpat Federația sârbă”. Astfel a motivat UEFA decizia de a apela la propria sancțiune, un apel ce ar putea aduce consecințe mult mai grave sârbilor. Presa engleză scrie că naționala Under 21 a Serbiei ar putea fi penalizată la calificările pentru următorul turneu final european, iar amenda va fi, cu siguranță, mărită.
Sancțiunile UEFA privind meciul Serbia – Anglia
Federația sârbă a fost amendată cu 80.000 de euro, iar naționala de tineret va juca un meci cu porțile închise Antrenorul secund, Predrag Katic, și fizioterapeutul Andreja Milunovic au fost suspendați pentru doi ani din cauza incidentelor de la finalul partidei Sârbii Goran Causic (patru meciuri), Ognjen Mudrinski, Filip Malbasic (ambii trei meciuri) și Nikola Ninkovic (două meciuri) au fost suspendați, la fel ca și englezii Steven Caulker (două meciuri) și Tom Ince (un meci)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER