Crimele comise de Vladimir Putin (69 de ani) în Ucraina continuă, rușii atacând o gară ticsită de oameni, incident care s-a soldat cu mai mult de 50 de decese.
Rusia își continuă atacurile sângeroase din Ucraina, unde civilii sunt absolut îngroziți de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Mii de ucraineni au mers la gara Kramatorsk pentru a fugi de ororile războiului, însă pentru mulți dintre ei acesta a fost ultimul drum.
Armata lui Vladimir Putin nu a ținut cont de nimic și a lansat rachete spre gara respectivă, nu mai puțin de 50 de civili fiind uciși pe loc.
Gara Kramatorsk a fost pusă la pământ la ordinele lui Vladimir Putin, care nu a ținut cont că mii de civili se aflau acolo în încercarea de a fugi de război.
Peste 50 de oameni și-au pierdut viața, iar 98 de persoane, dintre care 16 copii și 46 de femei, au fost rănite grav și au fost transportate la spital.
Fostul jucător de tenis Alex Dolgopolov (33 de ani) a comentat acest moment, numindu-i barbari pe cei care au lansat rachete în direcția gării ticsite de civili care încercau să fugă din calea războiului.
„Barbarii ruși au lovit gara Kramatorsk, plină cu mii de civili care încercau să evacueze zona. Da, ei știau că avea loc o evacuare în zonele respective și, ca întotdeauna, au atacat civilii”, a scris Alex Dolgopolov pe rețelele de socializare.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski cataloghează drept crud gestul lui Vladimir Putin de a ataca civili. „Armata rușilor a bombardat gara. Există martori, videoclipuri, rămășițe ale rachetelor și oameni decedați. Oamenii au format mulțimi și așteptau să vină trenul pentru a fi evacuați într-o zonă sigură. De ce a trebuit să-i atace pe civili cu rachete? De ce are loc o astfel de cruzime?!”, a spus Voloodimir Zelenski.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER