Un deputat rus cere excluderea SUA din FIFA
Conflictul din Ucraina se simte și în fotbal. După ce campionatul țării vecine a fost suspendat, un deputat rus cere excluderea SUA din FIFA, care ar include și o suspendare a americanilor de la Campionatul Mondial din Brazilia
Faptul că armata rusă se află în sud-estul Ucrainei a atras o mulțime de reacții ale oamenilor din vest. Președintele Barack Obama, dar și reprezentații UE au criticat acțiunea rușilor și au amenințat cu sancțiuni dure la Rusiei. În replică, oamenii politici din Federația Rusă au preferat să nu fie atât de vocali. Până astăzi, când un deputat rus a prezentat pe contul personal de twitter o scrisoare pe care i-a trimis-o președintelui FIFA, Sepp Blatter. În cele câteva rânduri, Alexander Sidyakin (foto) a încercat să îi explice lui Blatter motivele pentru care SUA ar trebui exclusă din FIFA.
SCRISOAREA INTEGRALĂ‚
„Având în vedere agresiunile militare ale Statelor Unite în mai multe țări, cum fi Iugoslavia, fără un motiv anume, Iraq și Libia, sub pretextul că foloseau arme chimice, încercarea de a invada Siria, dar și numeroasele cazuri de nerespectare a drepturilor omului, dezvăluite de E. Snowden, cerem respectuos suspendarea Statelor Unite ca membru FIFA și interzicerea acestei țări să participe la Campionatul Mondial din Brazilia.
Conform art. 3 din Regulamentele FIFA:
După cum știți, există un precedent după suspendarea și excluderea Iugoslaviei din FIFA, atunci când FIFA a interzis acestei țări participarea la Campionatul European din 1992 și Campionatul Mondial din 1994.
Având în vedere că Statele Unite arată o lipsă de respect uriașă față de principiile fundamentale și legea internațională, sper că sunteți de acord că nu merită să organizeze sau să participe la un Campionat Mondial
Așteptăm reacția dumneavoastră în această problemă.
Semnat
Deputat Alexander Sidyakin
Deputat Michael Markelov”