Un fost mare jucător al lui Real Madrid se mută la București! Anunțul pe care l-a făcut: „Vom fi împreună în România!”
Rafael van der Vaart se va muta în România! Fostul mare fotbalist vrea să fie alături de Estavana Polman, super jucătoarea transferată de campioana Rapid.
Cei de la Bild au stat de vorbă cu fostul jucător al lui Real Madrid, care a subliniat că abia așteaptă să ajungă la București.
„A fost destul de simplu! Aveam nevoie de o jucătoare pe poziția ei. Cum a decurs totul? Am vorbit cu Per Johansson, care este selecționerul Olandei. Apoi, am discutat la telefon cu impresara jucătoarei, iar în două zile am convins-o și Estavana a fost la București. A făcut un singur antrenament înainte de debut, iar noi suntem foarte mulțumiți de modul în care a jucat împotriva lui Gyor. Așteptăm acum returul, Sala Polivalentă urmând să fie arhiplină”, a spus Bogdan Vasiliu, pentru ProSport.
Rafael van der Vaart se mută în România cu Estavana Polman: „Aștept cu nerăbdare momentul!”
Cei doi și-au făcut planurile pentru anul viitor, atunci când Polman o va părăsi pe Esbjerg și va ajunge în țara noastră.
„Fostul căpitan al lui Hamburger SV se va muta din liniștitul oraș danez Esbjerg în orașul cu două milioane de locuitori din România, București. Atunci când Liga Națională se va încheia la sfârșitul lunii mai, Rafael van der Vaart va pleca din țara nordică și se va muta împreună cu Estavana și Jesslynn (n.r. fiica celor doi) la București”, notează jurnaliștii de la Bild.
„La început, Estavana va sta la hotel. Dar, odată cu venirea verii, ne vom muta împreună în România. Aștept cu nerăbdare momentul în care vom locui din nou împreună, ca o familie”, a afirmat fostul mare fotbalist olandez.