Carlos Fernandez, fost portar la Steaua, se află în lotul Angolei pentru Cupa Africii, în ciuda faptului că n-are echipă. Sunt mari șanse să fie titular, conform presei din Angola.
Ziariștii africanii au însă dileme: ar trebui să apere Carlos, care are un CV destul de bun, sau Wilson, care joacă pentru Agosto.
„Să fim sinceri, Carlos a fost întotdeauna rățușca cea urâtă în echipa națională a Angolei. Niciodată n-a fost în grații, a apărut ca un organism străin în această echipă. Legătura lui cu Angola există doar prin intermediul nepotului său. N-a putut gândi niciodată ca un angolez.
Ideea naturalizării i-a aparțiut antrenorului Manuel Jose. De ce? Pentru că a căutat un portar cu experiență, cu apariții în cupele europene și care a jucat în mai multe campionate din Europa.
Wilson, în ciuda faptului că are mai puțină experiență decât Carlos, este titular la Agosto. De asemenea, este mai tânăr și asta are o oarecare importanță”, scriu cei de la angonoticias.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER