Un gest mai „rar”! :)** Trapattoni a acceptat să i se scadă salariul, de la 1.8 milioane€ la…1.7!

Selecționerul naționalei Irlandei, Giovanni Trapattoni, a fost
de acord să-i fie micșorat salariul la 1.7 milioane de euro. Însă
salariul inițial al italianului era de… 1.8 milioane de
euro!

Această decizie a venit în urma unei discuții a lui Trapattoni cu
secretarul general al Asociației de Fotbal Irlandeze (FAI), John
Delaney, și se vrea a fi un gest de solidaritate cu poporul
irlandez, care este nevoit să suporte scăderi de salarii și măriri
de taxe „grație” crizei economice, informează cotidianul The
Guardian

„John (Delaney) a vorbit cu mine și a spus: ‘FAI are
probleme financiare, ce ai spune de o reducere de salariu din
această cauză?’. Eu am spus că vom discuta acest lucru și că voi
accepta. Așa este corect”
, a spus Trapattoni în cotidianul
The Irish Times, citat de The Guardian.

Publicat: 01 12. 2010, 18:43
Actualizat: 01 12. 2010, 18:51