Un jucător cu două meciuri în naționala Argentinei și-a pierdut partru degete de la un picior, după ce autocarul echipei s-a răsturnat

Jucătorii echipei Huracan au trecut prin momente de groază, după ce autocarul în care se aflau a fost implicat într-un accident, la întoarcerea din Venezuela, unde au fost învinși de Caracas, scor 2-1, în Copa Libertadores. Șoferul autocarului a pierdut controlul volanului, iar vehiculul s-a răsturnat, iar doi jucători au fost răniți.

Este vorba de Diego Mendoza (23 de ani) și fostul internațional Patricio Toranzo (33 de ani), care a evoluat în două rânduri în naționala Argentinei, în 2010, când antrenor era Diego Maradona.

Toranzo a avut cele mai mari probleme, iar medicii au fost nevoiți să-i amputeze patru degete de la un picior. Conform presei din Argentina, degetul mare nu i-a fost afectat, astfel că acesta are șanse să-și continue cariera de fotbalist.

„Patru dintre degetele lui Toranzo de la piciorul stâng au fost parțial amputate. Se speră că el va putea juca din nou, deoarece degetul mare, cel mai important pentru un fotbalist, nu a fost deloc afectat. Trebuie să așteptăm însă până când rănile se vor fi vindecat. În trei-patru săptămâni vom ști mai multe”, a declarat o sursă din cadrul clubului Huracan, conform goal.com.

Publicat: 11 02. 2016, 09:19
Actualizat: 11 02. 2016, 09:33