Un jucător important din istoria lui Chelsea Londra s-a retras din activitate la vârsta de 35 de ani!

Patronul lui Chelsea, Todd Boehly, nu mai e director sportiv al clubului
Vezi galeria foto - 3 poze

Fostul star al lui Chelsea Londra și al naționalei Nigeriei, John Obi Mikel, s-a retras oficial din activitate, la vârsta de 35 de ani.

Fostul mare jucător african pune astfel capăt unei cariere de top, care s-a întins pe durata a nu mai puțin de 18 sezoane, pline cu trofee.

Obi Mikel a postat pe contul său oficial de Instagram un mesaj în care a precizat că își atârnă definitiv ghetele de fotbal în cui, alături de o fotografie cu cele mai importante momente ale carierei sale de 18 ani.

John Obi Mikel, legenda lui Chelsea Londra, și-a anunțat retragerea din activitate la vârsta de 35 de ani

Fostul mare mijlocaș de pe Stamford Bridge a scris: „ Există o zicală conform căreia «Toate lucrurile bune au un sfârșit» și pentru cariera mea de fotbalist profesionist acea zi este astăzi.

Mă uit înapoi la cei aproape 20 de ani ai carierei mele și trebuie să spun că sunt foarte mulțumit cu tot ce am reușit să împlinesc și mult mai important este persoana pe care am fost ajutat să devin.

Toate acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul necondiționat al familiei mele, managerilor, cluburilor, coechipierilor și cel mai important al fanilor mei loiali.

Ați fost alături de mine în momentele mele de maxim și de minim, chiar și în zilele în care nu m-am ridicat la nivelul așteptărilor voastre. Vă spun tuturor un mulțumesc uriaș”.

Cariera de fotbalist profesionist a lui John Obi Mikel a început în 2004 la clubul norvegian Lynn Oslo. Chelsea Londra l-a adus pe Stamford Bridge doi ani mai târziu și l-a păstrat vreme de 11 sezoane, în care fostul mare internațional nigerian a adunat 372 de partide pentru gruparea din vestul capitalei Angliei.

John Obi Mikel a câștigat cu Chelsea Londra două titluri în Premier League, trei Cupe ale Angliei, Liga Campionilor în 2012 și Europa League un an mai târziu.

Mijlocașul versatil s-a bucurat de un succes uriaș și la naționala Nigeriei, cu care a cucerit Cupa Africii pe Națiuni în 2013.

Publicat: 26 10. 2022, 13:00
Actualizat: 26 10. 2022, 13:41