Un nou șoc în Grecia. După înfrângerile cu Feroe, Estonia și Armenia, elenii au remizat cu Liechtenstein, pe teren propriu | VIDEO

Partida dintre Grecia și Liechtenstein, de duminică seară, din grupa J de calificare la EURO 2020, a produs cel mai neașteptat rezultat al zilei din preliminarii. Cele două au remizat, scor 1-1, elenii trecându-și în palmares un nou rezultat rușinos.

Înaintea partidei, Liechtenstein, care ocupă locul 182 FIFA, din 211 state afiliate, se afla pe ultimul loc în grupa preliminară, cu 0 puncte și un golaveraj 0-17. De partea cealaltă, Grecia avea trei înfrângeri consecutive în meciurile oficiale, iar victoria era obligatorie pentru a mai spera la calificarea la turneul final.

Grecia, condusă de olandezul Johnannes Van”t Schip, a deschis scorul în minutul 33, prin Masouras. Deși a dominat la nivelul posesiei și al ocaziilor avute, gazdele s-au văzut egalate cu cinci minute înainte de final. Dennis Salanovic, jucător legitimat la FC Thun, a finalizat cu succes un contraatac, iar partida s-a încheiat cu scorul de 1-1.

Liechtenstein a obținut primul punct după o pauză de 10 luni. Precedenta remiză era obținută în noiembrie 2018, cu Armenia, scor 2-2, în Liga Națiunilor.

De partea cealaltă, Grecia și-a trecut în palmares un nou rezultat rușinos. În campania de calificare pentru EURO 2016, elenii au pierdut tur-retur cu Insulele Feroe, scor 0-1 și 1-2. În Liga Națiunilor, desfășurată în toamna anului 2018, Grecia a fost învinsă, tot pe teren propriu, de Estonia, scor 0-1. Un alt rezultat negativ a venit în iunie 2019, când Armenia s-a impus la Atena, scor 3-2.

În urma ultimului eșec, selecționerul Angelos Anastasiaidis a fost demis, după doar nouă luni la conducerea echipei naționale. În locul său, Federația din Grecia l-a numit pe John Van”t Schip, care are două meciuri pe banca naționalei: 0-1, cu Finlanda, 1-1 cu Liechtenstein.

Echipa Greciei din meciul cu Liechtenstein: Barkas – Bakakis, Manolas, Sokratis, Tsimikas – Samaris, Bouchalakis (62” Zeca) – Fetfatzidis (68” Pavlidis), Vrousai, Masouras (86” Giannoulis)- Koulouris

Clasamentul grupei J de calificare la EURO 2020, după șase runde:

  • 1. Italia – 18p
  • 2. Finanda – 12p
  • 3. Armenia – 9p
  • 4. Bosnia și Herțegovina – 7p
  • 5. Grecia – 5p
  • 6. Liechtenstein – 1p

VIDEO cu rezumatul meciului Grecia – Liechtenstein 1-1

 

Publicat: 09 09. 2019, 09:06
Actualizat: 09 09. 2019, 09:07