Deși puțină lume știe acest lucru, unul dintre arbitrii de linie care au oficiat la meciul Coreea de Sud – Italia era cetățean român, chiar dacă datele oficiale ale meciului spun că Ferenc Szekely era ungur, de fapt. Omul este născut lângă Satu-Mare, a început școala de arbitraj în Romania, dupa care a plecat în Ungaria și s-a stabilit acolo.
Faptul n-a scapat neobservat Prosport, care l-a contactat telefonic și l-a întrebat ce s-a întâmplat exact la acea partida.
„Eu vă spun doar ce știu, iar ceea ce știu e destul de puțin„, a declarat „fluierasul”, într-o română impecabilă. „La faza la care a fost eliminat Totti, i-am făcut semn cu steagul că nu a fost o simulare, dar a trecut peste semnalizarea mea și l-a eliminat pe fotbalistul italian. Pe urmă, după meci, la vestiare, au venit doi italieni care s-au prezentant ca fiind agenți ai serviciilor secrete italiene SISMI și au spus că sunt la curent cu faptul ca Byron Moreno este sub controlul mafiei sud-americane a drogurilor și că arbitrează la ordinele acesteia. „O sa dovedim asta”, au spus cei doi, după care au plecat. Nu i-am revăzut niciodată, dar adevărul este că, atunci când ne-am luat la revedere, Moreno era alb ca varul la fața„, Szekely dixit.
Informatiile care au apărut în Prosport la acea dată au fost preluate și de mass-media din Peninsulă, dar FIFA a refuzat să deschidă o anchetă pe această temă. Totuși, scandalurile în care a fost implicat arbitrul ecuadorian, atât înainte de acel meci, cât si după aceea, ajungând până la a fi arestat pentru posesie de droguri (nu mai puțin de șase kg!) ne determină să presupunem că arbitrajul din meciul pierdut de italieni la Seul a fost comandat.
PS. Mesajul foto este foarte clar: „Noi, cei de la SISMI, suntem un serviciu atat de eficient incat, daca aveti cea mai mica problema, nici nu este nevoie sa ne chemati”
articol scris de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER