Un român face senzație în Cupa Asiei!** EL a scos sirienii în stradă de bucurie!

Jose Peseiro, fostul antrenor al Rapidului, a fost demis din
funcția de selecționer al Arabiei Saudite pentru că a fost învins
cu 2-1 duminică de Siria, echipă antrenată de românul Valeriu
Tița.

Face ce face Peseiro (foto medalion) și are parte de întâmplări
nefericite cu români. După ce a fost dat afară de la Rapid în 2008,
portughezul a dat acum peste Valeriu Tița (foto mare) în Cupa
Asiei. Duminică, Arabia Saudită a întâlnit-o pe Siria, în grupa B a
competiției. Teoretic, echipa lui Peseiro trebuia să treacă la pas
de cea a lui Tița, însă Siria a câștigat cu 2-1. De neconceput
pentru șefii antrenorului portughez, care l-au demis imediat pe
acesta! „Calitatea jocului nu este aceea pe care ne-o dorim. Nu
aveam voie să pierdem acest meci”, a spus Prințul Sultan bin Fahd
bin Abdulaziz, președintele federației saudite. Și are dreptate,
pentru că Siria este o echipă mediocră, care nu se mai calificase
la Cupa Asiei pe Națiuni din 1996!

A câștigat AFC Cup, „Europa League” a
Asiei

Valeriu Tița (44 de ani) a fost numit selecționer al Siriei în
decembrie, când l-a înlocuit pe sârbul Ratomir Dujkovic, acesta
nerevenind din vacanța de iarnă! El a jucat în România la Drobeta
Turnu-Severin, până în 1993, când a plecat în Maroc, la Olympique
Casablanca, echipă cu care a cucerit titlul de campion. Din 2007 și
până acum i-a antrenat pe sirienii de la Al-Ittihad Aleppo, cu care
a câștigat, anul trecut, AFC Cup, echivalentul Europa League.

Nu am venit în Qatar să
facem figurație. Fotbalul sirian are resurse, putem face
performanță

Valeriu Tița, selecționer Siria

Publicat: 11 01. 2011, 02:30
Actualizat: 11 01. 2011, 09:08