Un studiu arată că echipele de la CM-2022 ar trebui să meargă în Qatar cu o lună înainte de competiție

Echipele care vor participa la Cupa Mondială din 2022, din Qatar, au interesul de a se deplasa în zonă cu o lună înainte de începerea competiției, pentru a se obișnui cu temperaturile foarte mari de pe timpul verii, se arată într-un studiu britanic, informează AFP.

Raportul întocmit de Universitatea din Bedfordshire recomandă echipelor calificate să se deplaseze în Qatar cu cel puțin patru săptămâni înainte de startul turneului, despre care se știe deocamdată că va avea loc vara. Pe timpul verii, în Qatar temperaturile pot ajunge la 50°C.

„Performanța fizică și luarea deciziilor vor fi afectate de caniculă”, a declarat profesorul John Brewer, de la departamentul de Știință a Sportului. „Cercetările pe care le-am făcut au presupus simularea exigențelor unui meci de fotbal în condiții cât mai apropiate de cele din Qatar. Rezultatele nu sunt surprinzătoare, însă am descoperit că organismele jucătorilor se pot adapta la condiții extreme dacă echipa ajunge în Qatar suficient de devreme”, a explicat Brewer.

Deși Cupa Mondială din 2022 este deocamdată programată vara, președintele FIFA, Joseph Blatter, și-a exprimat în luna iulie dorința ca turneul să aibă loc iarna, soluție agreată și de conducătorul UEFA, Michel Platini. Marile campionate europene, în special Premier League, se opun ideii ca turneul să aibă loc iarna, deoarece o astfel de programare le-ar afecta calendarele.

Comitetul Executiv al FIFA va analiza propunerile privind schimbarea datei de începere a turneului final al CM din 2022, la începutul lunii octombrie, la Zurich.

Mediafax

Publicat: 23 08. 2013, 12:43
Actualizat: 23 08. 2013, 12:44