Ungaria – România, printre cele mai ofertante partide din preliminariile pentru CM 2014!** Favoritele nu au emoții. Programul meciurilor de calificare, în zona Europa

După un adevărat festin dedicat întâlnirilor din Champions League și Europa League, următoarele 10 zile vor fi dedicate aproape exclusiv naționalelor.

Prima reprezentativă de fotbal a României va intra, de luni, în linie dreaptă pentru cea mai importantă „dublă” din preliminariile CM 2014. Pe 22 martie, tricolorii vor întâlni Ungaria, la Budapesta, într-un meci decisiv pentru locul doi al Grupei D, urmând ca pe 26 martie să joace la Amster-dam cu liderul neînvins, Olanda.

Partidele de vinerea viitoare nu sunt de această dată foarte ofertante pentru spectatori, neexistând, practic, niciun duel extrem de puternic. De menționat, totuși, că Serbia își joacă ultima șansă în Croația, Suedia și Irlanda au meci direct într-o grupă în care Germania va obține, aproape sigur, calificarea directă, în timp ce Polonia și Ucraina își dispută, în meci direct, ultima carte pentru a prinde locul secund, într-o grupă dominată de Muntenegru(!) și Anglia.

În rest, marile favorite – Olanda, Rusia, Germania, Anglia, Spania sau Franța – au partide extrem de ușoare, fiind greu de crezut că vor pierde vreun punct în duelurile programate.

Programul partidelor care vor avea loc, vineri, 22 martie, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014, zona Europa:

Grupa A:

Ora 19.00 – Croația – Serbia, la Zagreb

Ora 21.45 – Macedonia – Belgia, la Skopje

Ora 22.00 – Scoția – Țara Galilor, la Glasgow

Grupa B:

Ora 18.00 – Bulgaria – Malta, la Sofia

Ora 21.30 – Cehia – Danemarca, la Olomuc

Grupa C:

Ora 20.00 – Kazahstan – Germania, la Astana

Ora 21.30 – Austria – Insulele Feroe, la Viena

Ora 21.45 – Suedia – Irlanda, la Solna

Grupa D:

Ora 20.15 – Andorra – Turcia, la Andorra

Ora 21.30 – Olanda – Estonia, la Amsterdam

Ora 21.30 – Ungaria – România, la Budapesta

Grupa E:

Ora 18.30 – Cipru – Elveția, la Nicosia

Ora 19.00 – Slovenia – Islanda, la Ljubljana

Ora 20.00 – Norvegia – Albania, la Oslo

Grupa F:

Ora 14.45 – Israel – Portugalia, la Ramat Gan

Ora 21.15 – Luxemburg – Azerbaïdjan, la Luxembourg

Ora 21.45 – Irlanda de Nord – Rusia, la Belfast

Grupa G:

Ora 20.30 – Liechtenstein – Letonia, la Vaduz

Ora 21.10 – Slovacia – Lituania, la Zilina

Ora 21.45 – Bosnia-Herțegovina – Grecia, la Zenica

Grupa H:

Ora 21.30 – Moldova – Muntenegru, la Chișinău

Ora 21.45 – Polonia – Ucraina, la Varșovia

Ora 22.00 – San-Marino – Anglia, la Serravalla

Grupa I:

Ora 21.45 – Spania – Finlanda, la Gijon

Ora 22.00- Franța – Georgia, la Saint-Denis.

Publicat: 16 03. 2013, 14:04
Actualizat: 16 03. 2013, 14:07