United, decimată înainte de derby-ul cu Arsenal. Van Gaal a mai primit o veste proastă: Di Maria, incert după ce a fost călcat de Nani în amicalul Portugalia – Argentina
Manchester United o întâlnește sâmbătă pe Arsenal, în etapa a 12-a din Premier League, însă echipa antrenată de Louis Van Gaal suferă din cauza numeroaselor accidentări din lotul „diavolilor”.
În urma meciului de marți seară, Portugalia–Argentina, scor 1-0, Angel Di Maria s-a accidentat, fiind călcat pe gleznă de portughezul Nani, care este împrumutat de United la Sporting. După acest incident, argentinianul a căzut pe teren, copleșit de durere. Totuși, Di Maria nu a fost scos imediat de pe teren, rezistând până în minutul 61, când a fost înlocuit cu Erik Lamela.
La finalul partidei, tehnicianul Gerardo Martino a afirmat că accidentarea nu este gravă. Totuși, jucătorului i-au fost făcute mai multe radiografii, iar staff-ul medical al „pumelor” evaluează situația acestuia.
„A fost o lovitură puternică, dar nu credem că e ceva serios, iar acum evaluăm situația. I s-au făcut radiografii și acum le vom analiza. Totuși, nu credem că e vorba de ceva grav”, a declarat tehnicianul Argentinei.
Ulterior, Di Maria a încercat să-i liniștească pe fanii lui United prin intermediul unui mesaj postat pe Twitter: „A fost doar o lovitură. Sper să nu se umfle mai mult și să pot juca în weekend”.
Lista celor mai importanți jucători accidentați ai lui Manchester:
- David de Gea
- Daley Blind
- Michael Carrick
- Phil Jones
- Randamel Falcao
- Johnny Evans
- Marcos Rojo
Manchester United este pe locul 7 (16 puncte) în Premier League, fiind la 13 puncte distanță de liderul Chelsea.
Articol scris de Ștefan Ungureanu