Naționala Braziliei va juca un meci amical împotriva reprezentativei Columbiei, la sfârșitul lunii ianuarie, iar toate încasările vor fi donate familiilor victimelor tragediei aviatice din Medellin, când 19 dintre fotbaliștii și oficialii clubului Chapecoense și-au pierdut viața, informează AP.
Douglas Lunardi, ofițerul de presă al Federației Braziliene de Fotbal (CBF), a spus că suma donațiilor se va ridica la 1,5 milioane de dolari. Lunardi a mai precizat faptul că locul de disputare al patidei va fi ales de către oficialii clubului brazilian, iar, cel mai probabil, amicalul va avea loc pe stadionul Maracana sau pe terenul celor de la Chapecoense, Arena Conda.
„Se va decide între a aduce un ultim omagiu pe teren propriu sau a obține un venit mai mare pentru victime. Îi vom lăsa pe cei de la Chapecoense să ia această decizie”, a spus Douglas Lunardi, citat de Associated Press. Maracana are o capacitate de 78.000 de locuri, în timp ce arena celor de la Chapecoense are doar 22.000 de locuri.
Luni, 5 decembrie, Confederația Sudamericană de Fotbal (CONMEBOL) a acordat trofeul Copei Sudamericana celor de la Chapecoense, așa cum ceruseră adversarii de la Atletico Nacional. Avionul în care se afla echipa braziliană de primă ligă Chapecoense s-a prăbușit în cursul nopții de luni (28 noiembrie) spre marți (29 noiembrie), la 30 de kilometri de orașul columbian Medellin. Bilanțul a fost de 71 de morți.
19 dintre victimele accidentului aviatic erau componenți ai echipei braziliene de fotbal, iar alte persoane făceau parte din staff sau erau jurnaliști. Doar șase persoane: trei fotbaliști, portarul Jackson Ragnar Follmann, fundașii Helio Hermito Zampier Neto și Alan Luciano Ruschel, jurnalistul Rafael Henzel, însoțitoarea de bord Jimena Suarez și tehnicianul de zbor Erwin Tumiri, au supraviețuit.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER