Urs Meier, fost arbitru din Elveția care acum este analist TV, a comentat incidentul în care a fost implicat Sebastian Colțescu, iar acesta este de partea românului.
Fostul „central” susține că nu vede nimic rasist în ceea ce i-a spus Sebastian Colțescu lui Ovidiu Hațegan în minutul 14 al meciului PSG – Bașakșehir Istanbul.
Urs Meier este de părere că Sebastian Colțescu nu a avut intenția să facă o remarcă rasistă la adresa lui Pierre Webo atunci când a spus „A fost negrul de acolo”.
„În limba română, «negru» înseamnă negru. Când șeful tău aleargă spre tine, ca Hațegan spre al patrulea arbitru, și întreabă: «Cine a fost?», iar tu îi răspunzi lui într-un moment incendiar: «A fost negrul de acolo», atunci intenția nu poate fi judecată drept rasism în acest context. Iar pentru mine, intenția este decisivă în evaluarea unei asemenea situații.
Antrenorii și membrii staff-ului n-au numere, ca jucătorii, deci este de înțeles că spune în mai multe rânduri ‘negrul acela’ pentru a face diferențierea”, a spus Urs Meier, conform Teleclub, acolo unde este analist.
Rolf Fringer, fostul selecționer al Elveției, este de acord cu cele spuse de Urs Meier. „Poate că a fost o reacție exagerată din partea secundului și a întregii delegații a lui Bașaksehir să părsească terenul. Trebuie investigat, văzut exact ce s-a întâmplat. Dar dacă se dovedește că avem de-a face cu o neînțelegere, atunci reacția turcilor e exagerată.
Dacă al patrulea arbitru chiar i-a spus ‘centralului’ că este vorba despre «negrul acela», atunci nu trebuie să fii supersensibil”, a comentat tehnicianul austriac Rolf Fringer, conform Teleclub.
Urs Meier este arbitrul care a luat câteva decizii controversate împotriva României la meciul cu Danemarca din preliminariile EURO 2004. Elvețianul a fost critciat dur în septembrie 2003, după partida din Copenhaga, atunci când acestuia i s-a imputat primul gol al gazdelor înscris dintr-un penalty acordat ușor, dar și prelungirea exagerată a partidei, cu 5 minute, ceea ce a dus ca danezii să înscrie și meciul să se termine 2-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER