Uzbekistan și Qatar** s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Asiei
Echipele naționale ale Uzbekistanului și Qatarului s-au
calificat duminică în sferturile de finală ale Cupei Asiei, care se
desfășoară la Doha, după ce au terminat pe primele două locuri în
grupa A.
Uzbekistanul a terminat la egalitate, scor 2-2 (1-1), cu
reprezentativa Chinei. Golurile uzbecilor au fost marcate de
Ahmedov ’30 și Geinrik ’47, în timp ce pentru chinezi au înscris Yu
Hai ‘7 și Hao Junmin ’56.
Qatarul a învins, în ultimul meci al grupei, cu scorul de 3-0
(2-0), selecționata Kuwaitului. Golurile învingătorilor au fost
marcate de Mohammed ’12, El Sayed ’16 și Fabio ’86.
Clasament final: 1. Uzbekistan 7 puncte, 2. Qatar 6 puncte, 3.
China 4 puncte, 4. Kuwait 0 puncte.
Uzbekistanul va juca, în sferturile de finală, cu ocupanta locului
secund din grupa B, iar Qatarul va întâlni câștigătoarea grupei
B.