Van Basten a convocat încă un debutant

Selecționerul olandez Marco van Basten a anunțat vineri lotul definitiv pentru amicalul de săptămâna viitoare cu Austria, lot în care a fost convocat în premieră Piet Velthuizen, portarul de 21 de ani al lui Vitesse Arnhem.
Van der Sar (Manchester United) și Stekelenburg (Ajax Amsterdam) nu vor evolua în partida de pregătire de la Viena de miercuri din cauza unor accidentări, titular între buturi urmând a fi astfel, cel mai probabil, Timmer (Feyenoord Rotterdam). Din lotul lărgit anunțat inițial au fost „omiși” De Guzman, Jaliens, Kuyt, Koevermans, Maduro și Mendes da Silva.

Lotul Olandei este următorul:

Portari: Henk Timmer (Feyenoord), Piet Velthuizen (Vitesse)
Fundași: Wilfred Bouma (Aston Villa), Tim de Cler (Feyenoord), Urby Emanuelson (Ajax), John Heitinga (Ajax), Joris Mathijsen (Hamburger SV), Mario Melchiot (Wigan Athletic), André Ooijer (Blackburn Rovers)
Mijlocași: Ibrahim Afellay (PSV), Giovanni van Bronckhorst (Feyenoord), Nigel de Jong (Hamburger SV), Denny Landzaat (Feyenoord), Clarence Seedorf (AC Milan), Wesley Sneijder (Real Madrid), Rafael van der Vaart (Hamburger SV), Demy de Zeeuw (AZ)
Atacanți: Ryan Babel (Liverpool), Klaas-Jan Huntelaar (Ajax), Robin van Persie (Arsenal), Jan Vennegoor of Hesselink (Celtic)

(Cătălin PARFENE)

Publicat: 21 03. 2008, 15:32