Vedetele care ar putea privi de la televizor turneul final al Campionatului Mondial din 2018
Am ajuns la jumătatea drumului pentru Campionatul Mondial din Rusia. După cinci etape, situația pare destul de clară în unele grupe, în timp ce altele vor menține suspansul ridicat până în ultimul moment. Foarte sigur este că de la turneul final vor lipsi destul de mulți jucători de cea mai bună calitate.
Arda Turan (FC Barcelona)
Naționala Turciei se află pe poziția a patra în acest moment, la egalitate cu Ucraina, ambele având opt puncte după primele cinci etape. În returul calificărilor, Turcia va juca acasa cu Islanda și Croația, respectiv în deplasare cu Kosovo, Ucraina și Finlanda. Singurele victorii obținute Turcia în actuala campanie de calificare au fost acasă cu Finlanda și Kosovo.
Cotă de piață 28 de milioane de euro
Henrikh Mkhitaryan (Manchester United)
Adversara României, Armenia, are șanse foarte mici de a mai prinde un loc la turneul final, datorită programului foarte complicat pe care îl are în retur. Trei deplasări în Muntenegru, România și Kazahstan și două meciuri acasă cu Danemarca și Polonia vor avea Mkhitaryan&co. Chiar dacă se află la un singur punct de locul al doilea, împărțit de Danemarca și Muntenegru în acest moment, armenii ar avea nevoie de un parcurs impecabil în ultimelec cinci etape pentru a devansa România, Danemarca și Muntenegru în cursa pentru locul secund. De asemenea, grupa E este în acest moment ultima în clasamentul pentru cel mai bun loc doi.
Cota de piata 37 de milioane de euro
David Alaba (Bayern München)
Austria a câștigat cu greu contra Moldovei pe teren propriu, scor 2-0, bifând doar a doua victorie în cinci etape. Primele două meciuri din retur sunt infernale pentru naționala pregătită de Marcel Koller. Austriecii vor merge în Regat pentru a întâlni Irlanda și Țara Galilor. Irlandezii împart șefia grupei alături de Serbia, în timp ce Țara Galilor ocupă locul al treilea, având același punctaj ca Austria, șapte puncte.
Cota de piață 40 de milioane de euro
Gareth Bale (Real Madrid)
Al doilea cel mai scump transfer din istorie se află destul de departe de o participare la un Campionat Mondial. Galezii sunt neveoiți să câștige primele două partide din retur, în deplasare cu Serbia și acasă cu Austria, pentru a mai spera la o eventuală calificare. Chiar dacă în vară anului trecut au impresionat prin parcursul de la EURO, unde au ajuns până în semifinale, „dragonii” au adunat patru egaluri și o singură victorie în actuala campanie.
Cotă de piață 90 de milioane de euro
Arjen Robben (Bayern München), Giorgio Wijnaldum (Liverpool), Memphis Depay (Lyon), Kevin Strootman (AS Roma)
Naționala Olandei e la un pas de a rata al doilea turneu final consecutiv, după EURO 2016. Înfrângerea de la Sofia cu Bulgaria le-a diminuat dramatic șansele la baraj. Olandezii vor juca în retur pe teren propriu contra Bulgariei și Suediei, iar singura variantă pentru vedetele din „țara laleleor” este victoria. Rămâne de văzut cine îi va conduce pe Robben și Depay în retur, din moment ce Danny Blind, tatăl lui Daley Blind, a fost demis.
Lotul Olandei valorează 247 de miloane de euro, conform site-ului transfermarkt.de. Cei mai bine cotați jucători olandezi în acest moment sunt Depay și Wijnaldum, câte 25 de milioane de euro fiecare.