Vicente del Bosque își va prelungi contractul de selecționer** al Spaniei până în 2012

Președintele Federației Spaniole de Fotbal, Angel Maria Villar
Llona, a anunțat la Dubai că selecționerul Vicente del Bosque și-a
dat acordul pentru a-și prelungi contractul cu doi ani, până în
2012, informează AFP.

„Am discutat cu Del Bosque despre prelungirea
contractului său cu doi ani și a fost de acord”,
a spus
Villar Llona într-o conferință de presă susținută la Dubai.

Vicente del Bosque a fost numit, în noiembrie 2008,
selecționerul Spaniei, actualul său acord fiind valabil până în
2010.

„Încă nu am semnat prelungirea contractului, dar
cuvântul său este important. Avem deplină încredere în selecționer,
datorită rezultatelor obținute până în prezent și randamentului
atât de bun atât din competițiile oficiale cât și din cele
amicale”
, a precizat Villar Llona.

Oficialul spaniol speră ca naționala țării sale să câștige Cupa
Mondială din Africa de Sud. „Însă trebuie să ne arătăm
valoarea în teren, nu să visăm, pentru că există uriașii fotbalului
mondial, cum ar fi Brazilia, Germania și Italia, care au aceleași
aspirații”,
a adăugat Angel Maria Villar Llona.

MEDIAFAX

Publicat: 23 11. 2009, 13:02
Actualizat: 23 11. 2009, 13:03