Vicente del Bosque, **la cârma naționalei Spaniei până în 2012!
Selecționerul Spaniei, Vicente del Bosque, și-a prelungit
contractul pentru încă doi ani, urmând să conducă naționala iberică
de fotbal până în 2012, a anunțat președintele federației, Angel
Maria Villar.
„Este o regulă a casei, cei care obțin o calificare își
prelungesc contractul cu doi ani”, a precizat Angel Maria
Villar cu ocazia unui dineu organizat marți noapte.
Președintele forului spaniol a precizat că decizia de prelungire
a contractului lui Del Bosque a fost luată în unanimitate.
Del Bosque, în vârstă de 59 de ani, l-a înlocuit la conducerea
tehnică a naționalei Spaniei pe Luis Aragones, după Campionatul
European din 2008, câștigat de iberici. Sub conducerea sa, Spania
s-a calificat la Cupa Mondială din 2010, câștigând toate meciurile
din preliminarii.