VIDEO / 25 de pase consecutive fără ca adversarii să atingă balonul

Meciul Argentina – Serbia, încheiat cu un 6-0 șocant pentru specialiști, nu poate rămâne, în mod normal, în memoria iubitorilor fotbalului decât, eventual, prin imensa diferență de scor. În cazul în speță, mai există cel puțin o motivație, și anume fabulol gol marcat de Cambiasso, după numai puțin de 25 de pase înlănțuite ale sudamericanilor care i-au amețit pe vecinii noștri.

Au mai fost cel puțin alte două asemenea bijuterii, prima a lui Careca, la mondialul mexican, prin care Brazilia deschidea scorul în meciul cu Franța sau ultimul gol, atât de simplu, al finalei unui alt mondial mexican, disputată între Brazilia și Italia.

Atunci, pasa lui Pele îl găsea demarcat pe Carlos Alberto, golul său de 4-1, ultimul al finalei, însemnând vârful neegalat vreodată.

Acea echipă carioca a fost considerată, de toată lumea, ca fiind cea mai valoroasă din toate timpurile.

Sincer vorbind, nu neapărat numărul de pase consecutive poate constitui un criteriu necesar și suficient pentru a proclama frumusețea unui gol. Noi credem, totuși, că golul lui Careca, din 1986, este cel mai frumos…

 

Publicat: 07 02. 2009, 10:29